„Mass-media de propagandă din Rusia încearcă tot posibilul să convingă publicul că Europa ar fi ”insultat” poporul ucrainean, facilitându-i accesul în UE, prin introducerea regimulului liberalizat de vize cu Ucraina” – scrie editorialistul polonez Vaclav Radzivinovic, în publicaţia Gazeta Wyborcza. Acesta subliniază că rușii înțeleg că ucrainenii au primit libertatea de circulație, un lucru pe care cetăţenii Rusiei nu vor reuşi să îl obţină mult timp de acum înainte. ”Ziarul preferat al lui Putin, Komsomolskaia Pravda, a apelat la o metaforă poetică, scriind că ucrainenii au acum posibilitatea de a vedea Parisul și să moară, literalmente, iar la postul de televiziune Pervîi Kanal, Dmitri Kiselev a vorbit despre prejudicii ireparabile pe care europenii se presupune că le-au cauzat cetățenilor Ucrainei, deoarece, în opinia prezentatorului rus, trecerea frontierei devine dificilă, pentru că doar sub 8% dintre ucraineni îşi permit să călătorească în Occident, iar liberalizarea vizelor poate fi anulată în orice moment. Kiselev se mai întreabă de ce ucrainenii stau la coadă pentru pașapoarte biometrice, astfel încât mai târziu, la graniță, europenii să îşi bată joc de ei?” – scrie Radzivinovic, criticând presa rusă pentru propaganda pe care o face împotriva liberei circulaţii a ucrainenilor în UE. Editorialistul menţionează, însă, că de fapt, rușii ”sunt deranjaţi de faptul că ‘fasciştii ucraineni’, aşa cum sunt numiţi pro-europenii din Ucraina de către o parte din publicul rus, au primit ceea ce rușii nu vor obţine în viitoarul apropiat”. ”Anularea vizelor pentru ucraineni a devenit o lovitură puternică pentru Kremlin. În ultimii trei ani, toţi reprezentanţii Moscovei au susținut cu tărie că ucrainenii nu vor putea circula liber în Europa. Deschiderea frontierelor, însă, îi face pe ruşi să gândească. Aceasta ar trebui să fie o ocazie specială pentru reflecție mai ales în rândul locuitorilor din Crimeea, care au nevoie de libera circulaţie mai mult decât ucrainenii din celelalte regiuni ale Ucrainei. Acum, însă, datorită lui Putin, cei din Crimeea au rămas în afara regimului liberalizat de vize” – a mai scris editorialistul polonez./sdan/dsirbu
www.pravda.com.ua – 13 iunie