Rezultatul primului tur de scrutin al alagerilor legislative din Franţa, alături de dificultăţile post-electorale întâmpinate de premierul britanic constituie principalele puncte de interes ale presei internaţionale. Ziarele străine îşi îndreptă totodată atenţia asupra arestării liderului opoziţiei ruse, Alexei Navalnîi.
Candidaţii noii formaţiuni Republica în marş, a preşedintelui Macron, „sunt confortabil în frunte după primul tur al alegerilor legislative” desfăşurate în Franţa, constată Le Monde, subliniind totuşi că „este pentru prima dată în istoria celei de-a V-a Republici când absenteismul depăşeşte pragul de 50% în primul tur”. Preponderenţa partidului noului şef al statului este remarcată de cele mai multe jurnale din Hexagon: „Macron în mers spre o majoritate zdrobitoare”, tirează Le Figaro; „Macron decide soarta meciului”, este titlul ales de L’Opinion, în vreme ce L’Humanité precizează că viitoarea cameră legislativă va avea culoarea „albastru-Marcon”. Ziarele franceze nu trec însă cu vederea rata absenteismului care cotestă adeziunea totală a electoratului la proiectul lui Emmanuel Macron. Şi în plus, opinează Les Echos, noul preşedinte „riscă să obţină o majoritate supradimensionată, deci cam greu de menţinut”. În orice caz, pentru Franţa acest rezultat „deschide o pagină complet nouă”, apreciază Liberation, vorbind despre un „triumf fără entuziasm”. Iar Din Belgia, editorialul din Le Soir atenţionează că „responsabilitatea este pe măsura succesului”. Căci, explică publicaţia de la Bruxelles, „marea victorie care i se promite (liderului de la Elysee) îi conferă o responsabilitate colosală” iar „în caz de eşec, nu i se va ierta nimic”. Mai puţin norocoasă în alegeri, doamna May întâmpină dificultăţi în încercarea de a forma o coaliţie care să-i permită să rămână la guvernarea Regatului Unit, relatează presa britanică. The Guardian menţionează că actualul premier „a semnalat că va încerca să guverneze cu sprijinul partidului unioniştilor nord-irlandezi” dar acest lucru i-ar aduce doar o „majoritate la limită”. Pe de altă parte, „mulţi parlamentari britanici care susţin Brexit o sprijină pe May de teamă că un alt lider ar putea adopta o atitudine mai puţin intransigentă la începerea negocierilor vizând divorţul”, cu celelalte 27 de state membre ale UE, adaugă acelaşi ziar londonez. Oricum, The Telegraph atenţionează că o alianţă cu partidul unioniştilor nord-irlandezi „este un joc de noroc a cărui miză este pacea” şi consideră că în condiţiile actuale, „nimeni nu vrea postul Theresei May” căci „succesorul ei va fi prizonier al istoriei”. Totuşi, sub imperiul deciziei alegătorilor, această istorie şi-ar putea modifica datele, estimează Financial Times într-un articol intitulat „Cum ar putea determina scrutinul britanic Bruxelles-ul să schimbe tactica”. O schimbare care ar presupune o atitudine mai flexibilă, întrucât pentru UE „există pericolul ca liderul britanic să nu-şi poată onora angajamentele, mai ales referitor la un arnanjament financiar”, explică Financial Times. Un alt cotidian londonez, The Times anunţă între timp că „Donald Trump îşi amână vizita de stat” în Regatul Unit pe fondul temerilor legate de declanşarea unor proteste. Şi tot la capitolul electoral, EUobserver relatează că la scrutinul convocat în Kosovo pentru a pune capăt blocării reformelor necesare aderării la Uniunea Europeană, partidul radicaliştilor care se opun integrării şi-a dublat susţinerea. Susţinere a avut şi liderul opoziţiei ruse, Alexei Navalnîi, pentru mitingul convocat la Moscova, înainte de a fi arestat pentru că a schimbat locul întrunirii, scrie Nezavisimaia Gazeta. Dar, punctează The Guardian, deşi opozantul primise autorizaţia pentru organizarea mitingului în apropierea centrului Moscovei, Navalnîi susţine că toate firmele de la care organizatorii au încercat să împrumute o scenă şi echipament de sunet le-au spus că municipalitatea le-a interzis să le furnizeze dotările necesare. Washington Post estimează că „zeci de mii de protestatari au demonstrat împotriva corupţiei la nivelul întregii Rusii, într-un test al sprijinului” pentru „ambiţioasa tentativă (a lui Navalnîi) de a-l înlătura de la putere pe preşedintele Vladimir Putin”. Dar, reliefează cotidianul american, „este puţin probabil ca tulburările să-l împiedice pe preşedintele Putin, al cărui sprijin în rândul populaţiei nu a scăzut sub 80% în ultimii trei ani, să câştige alegerile programate pentru luna martie a anului viitor”. Şi în fine, Financial Times informează că Macedonia ar putea folosi un nume provizoriu pentru a putea adera la NATO, într-un gest menit a pune capăt obiecţiilor Greciei şi a contracara amestecul Rusiei în Balcani.
Adriana Buzoianu, RADOR