Propaganda
În ṭările în care instaurase comunismul, Uniunea Sovietică s-a impus ca un model care trebuia urmat în toate. Consilierii săi şi şcolile formatoare de cadre de partid de la Moscova au produs oameni bine pregătiṭi, au răspândit învăṭăminte şi au impus îndelungata lor experienţă de viaţă de tip socialist. URSS s-a amestecat în toate domeniile de activitate, iar propaganda a fost unul dintre cele mai importante instrumente de control şi exercitare a dominaţiei. Iată două mărturii despre Academia Republicii Populare Române care nu a scăpat nici ea vigilenţei „fratelui mai mare de la răsărit”.
Nicolae Fotino – jurist, istoric, licenţiat în drept internaţional.
„Suntem în 1952, eu am 30 de ani, intru [ca funcţionar] în Academie. Această academie care este o instituţie uluitoare – este uriaşă în primul rând – şi care a trecut printr-o schimbare formidabilă: de la Academia Română la Academia Republicii Populare Române. Şi e o schimbare fundamentală, fiindcă în această academie ultra-onorabilă care era Academia Română şi care jucase un mare rol în istoria ţării noastre […], făcută după modelul francez, deci o academie de consacrare, primeai titlul de membru corespondent sau membru plin ca o încoronare a activităţii tale. […] În Franţa [Academia se ocupa de] Dicţionarul limbii franceze, în România era Dicţionarul limbii române şi se lucra la câte o literă cu anii poate, lucrai o vreme îndelungată. Erau şi comunicări pe secţii, un buletin al Academiei, Analele Academiei care erau importante, dar totul făcut într-un cerc foarte restrâns. De data asta se prelua modelul sovietic în care era o academie, cum să spun, <academie de lucru>, adică se creeau nenumărate institute, cu foarte mulţi cercetători şi cu planuri ştiinţifice ale acestor institute, deci era o uriaşă uzină!”
[Interviu de Silvia Iliescu, 1995]
Vlăduţ Nisipeanu – licenţiat în ştiinţe sociale cu studii la Moscova (1952-1958), economist.
„Era Academia Română [care] avea un Centru de Informaţii şi Documentare, reviste şi buletine şi multe traduceri din limba rusă, româno-sovietice, traduceri din limba rusă în română. Şi acolo m-am băgat şi eu la început, în primele săptămâni, corector, după aia redactor, după aia redactor principal şi iacă, din 1958 până în 1962 am făcut treaba asta. […] Secţia Documentare a Academiei la urmă s-a numit Institutul Român de Studii Româno-Sovietice, că traduceam toate revistele importante ale Rusiei. Şi erau o mie şi ceva de oameni, dezvoltare mare! Director, Constantinescu-Iaşi, Petre Constantinescu-Iaşi, mare activist comunist, ideolog de fapt, ăsta era priceput, pregătit, istoric. Dar avea un adjunct care conducea institutul, Tina Chivu, soţia lui Chivu Stoica, evreică. Şi avea acolo cel puţin 500 de evrei din Basarabia – spuneau ăştia că au fugit de comunism…
Şi ne duceam la aeroport, o dată pe săptămână, la Băneasa, şi veneau revistele de la Moscova: Revista de Filosofie, Revista de Economie, revista cutare şi dădeau trei exemplare. […] Şi veneau basarabenii colaboratori – milioane se cheltuiau! – [şi] traduceau. <Vino încoace, tu! Traduci articolul cutare…[…] peste trei zile vii cu el la birou>. Venea cu el tradus, îl bătea [la maşină], aşa; apărea o revistă, cărţi, alte reviste: Revista de Drept, Revista de Filsofie, Revista de Cultură şi Artă, vreo 38 de reviste făceam.”
[Interviu de Silvia Iliescu, 1999]
