Curtea Penală Internaţională a cerut arestarea imediată şi predarea lui Saif-al Islam Gaddafi, care a fost eliberat în Libia, săptămâna trecută. Fiul fostului lider libian Muammar Gaddafi este acuzat de crime împotriva umanităţii. Saif al-Islam Gaddafi a fost eliberat din închisoare în urmă cu câteva zile, în oraşul Zintan, unde fusese deţinut timp de şase ani de o grupare militantă, de la sfârşitul revoluţiei împotriva tatălui său. În această perioadă, Saif al-Islam a fost condamnat în absenţă la moarte prin împuşcare, de un tribunal din Tripoli. Curtea Penală Internaţională îl acuză pe fiul fostului lider libian de crime împotriva umanităţii, pentru presupusul rol pe care l-ar fi avut în reprimarea protestelor de opoziţie din 2011. /mbrotacel/dstanesc
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 14 iunie)