Peste 1700 de persoane din satul Bugeac, raionul Comrat, au obținut acces la apă potabilă odată cu lansarea noului sistem de alimentare cu apă din localitate. Rețeaua de aprovizionare cu apă și noul turn de apă au fost construite cu ajutorul financiar al Uniunii Europene și contribuția autorităților publice locale și regionale în cadrul programului UE „Susținerea agriculturii și dezvoltării rurale în UTA Găgăuzia și Taraclia” (SARD), implementat de PNUD.
Potrivit primarului Nicolae Dudoglo, turnul de apă din sat a fost construit prin anii ’80 și din cauza uzurii se afla în stare critică. “Până acum n-am avut surse sigure de apă potabilă, pentru că apeductul era deteriorat, fântânile se află la distanțe mari, iar apa din ele este nepotabilă. Din acest motiv, incidența maladiilor gastrointestinale în rândul populației din localitate a crescut în ultimii zece ani cu vreo 15%. Realizarea acestui proiect va duce la îmbunătățirea stării de sănătate pentru cei 1700 de locuitori din sat. Cu banii de la bugetul local nu am fi reușit să reabilităm sistemul de aprovizionare din sat nici în 50 de ani”, a spus Nicolae Dudoglo.
Tot în cadrul programului SARD, cu aportul comunității, în Bugeac a mai fost construită o stație de autobuz și au fost reparate 400 metri de drum local, care facilitează accesul locuitorilor la cele mai importante instituții sociale din sat. Pentru realizarea tuturor acestor lucrări au fost investiți 75 mii 722 Euro, dintre care 62 mii 787 Euro au fost oferiți de Uniunea Europeană.
În cadrul evenimentului, Pirkka Tapiola, Ambasadorul UE în Republica Moldova, a menționat: „Crearea condițiilor favorabile și atractive de viață pentru generațiile viitoare este responsabilitatea noastră principală. Putem abilita generațiile viitoare dedicând o parte din timpul nostru pentru conservarea și reînnoirea patrimoniului social și comunitar. Astfel, având competențe și tehnologii mai bune, ei se vor putea adapta mai ușor într-o lume în schimbare. Acesta este motivul pentru care UE contribuie la îmbunătățirea condițiilor de muncă și a calității vieții în beneficiul actualilor și viitorilor cetățeni ai Republicii Moldova”.
Tot astăzi a fost inaugurată și grădinița din satul Cealîc, raionul Taraclia, care pe parcursul ultimelor patru luni a trecut printr-o transformare majoră. Cu asistența financiară a Uniunii Europene și contribuția autorităților publice locale și regionale a fost schimbat acoperișul, a fost reconstruită o anexă și a fost termoizolată clădirea grădiniței. Totodată, au fost reparate căile de acces către instituția preșcolară și a fost amenajat teritoriul din jurul ei. Costul total al acestor lucrări este de 72 mii 085 Euro, dintre care 59 mii 772 Euro reprezintă asistența oferită de Uniunea Europeană.
„Ne bucurăm că de acum încolo vom putea asigura condițiile necesare pentru o educație timpurie de calitate pentru aproximativ 50 de copii. O generație de copii educată în bune condiții înseamnă un viitor frumos pentru comunitatea noastră și pentru Republica Moldova”, a spus Parascovia Torlac, directoarea grădiniței.
În total, până la sfârșitul anului 2018, 40 de localități din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia își vor îmbunătăți infrastructura socială datorită asistenței oferite de Uniunea Europeană prin intermediul programului UE „Susținerea agriculturii și dezvoltării rurale în UTA Găgăuzia și Taraclia” (SARD), implementat de PNUD. Uniunea Europeană oferă aproximativ 2 milioane de Euro pentru realizarea acestor proiecte, urmând ca autoritățile regionale și cele locale să contribuie cu cel puțin 20 la sută din suma necesară pentru implementarea fiecărui proiect.
„Intervenția din satul Cealîc are un efect triplu: obținerea unei educații incluzive și de calitate pentru toți; promovarea energiei ecologice și sigure (prin utilizarea sistemului de încălzire pe biomasă și izolării termice a clădirii), contribuind astfel și la economisirea resurselor; crearea unor condiții pentru tinerii specialiști, pentru ca ei să nu părăsească țara și să-și dezvolte comunitatea. Proiectul din Bugeac reprezintă un pas important pentru asigurarea accesului la o sursă sigură de apă potabilă pentru toți oamenii din R. Moldova, până în 2030”, a declarat Dafina Gercheva, Coordonatoare rezidentă ONU și Reprezentantă permanentă PNUD în Republica Moldova.
Renovarea obiectelor de infrastructură și promovarea cooperării intercomunitare în UTA Găgăuzia și raionul Taraclia este una din cele trei componente de bază ale programului SARD. Pe lângă aceasta, SARD mai desfășoară activități pentru mobilizarea comunităților și susținerea inițiativelor antreprenoriale locale. Finanțat de Uniunea Europeană cu 6 milioane 500 mii Euro, și implementat de PNUD, programul SARD își propune să intensifice colaborarea între autoritățile centrale și cele locale, precum și între organizațiile regionale din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia, în vederea dezvoltării sociale și economice a regiunii și a Republicii Moldova în ansamblu.