În Spania, mai multe regiuni se află sub cod portocaliu, din cauza caniculei, cu temperaturi de 42 de grade. 32 de provincii din 8 regiuni se află în alertă, deoarece valul de căldură declanşat la începutul săptămanii se prelungeşte. Corespondenta noastră, Anamaria Damian transmite.
Reporter: În Andaluzia, la Cádiz şi la Granada, termomentrele înregistrează între 39 şi 41 de grade, iar în regiunea Extremadura din vestul Spaniei temperaturile ajung şi la 42 de grade. Căldura a provocat nemulţumiri în şcolile din regiunea Madridului. Unul din profesori a leşinat zilele trecute, din cauza căldurii, iar sindicatele şi părinţii au cerut suspendarea cursurilor sau prezenţa doar la lucrări şi examene finale. Condiţiile sunt riscante, atât pentru elevi cât şi pentru profesori – atrag atenţia membrii comunităţii educative. Mica secţie de poliţie de la staţia de metrou Sol din centrul Madridului a fost închisă. Poliţiştii au lipit pe geamul încăperii un afiş cu mesajul „Închis din cauza căldurii”, trăgând astfel un semnal de alarmă privind condiţiile în care muncesc, ei se plâng de lipsa aerului condiţionat. Staţia de metrou Sol este una din cele mai tranzitate din Capitală, cu 180 de mii de utilizatori pe zi şi numeroase incidente, între care cele mai frecvente sunt furturile din buzunare./rduinu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 iunie