Propaganda
În ṭările în care instaurase comunismul, Uniunea Sovietică s-a impus ca un model care trebuia urmat neapărat. S-a amestecat în toate domeniile de activitate din ţările subjugate. A mers până la alterarea trecutului lor, făcând ca studiul istoriilor naţionale să treacă şi el prin controlul ideologic al Partidului Uniunii Sovietice. Nici lingvistica – un domeniu de care Stalin „se ocupase” personal din vremea în care era Comisar al Poporului pentru Naționalități – nu scăpase neatins. La începutul guvernării bolşevice Nikolai Marr, pe atunci figura dominantă în lingvistica sovietică, impusese teoria potrivit căreia limba are „caracter de clasă”. Apoi Stalin s-a opus acestui formalism simplist atacându-l pe Marr, în 1950, în lucrarea sa Marxismul și problemele lingvisticii. La noi toate aceste teorii erau „dezbătute” sau „adoptate” cu multă energie, în fapt impuse ca „adevăruri ale ştiinṭei”.
Cristian Popişteanu, istoric, jurnalist.
„Începând din 1948 n-a existat nici un fel de libertate. Mai mult decât atât, a existat pe de-o parte, arestarea unor istorici de frunte de mare valoare, iar pe de altă parte, a existat impunerea tezelor sovietice.[…]
În ceea ce priveşte impunerea tezelor sovietice, aceasta a fost la fel de brutală ca exterminarea fizică a lui George Brătianu care a murit în închisoare. Sovieticii au impus o totală mistificare a istoriei româneşti, respectiv tezele lor priveau România ca un stat care a dus o politică imperialistă, puneau întreaga [noastră] istorie pe tărâmul luptei de clasă şi al dezvoltării pe care o stabilise Stalin exclusiv în lumina materialismului istoric şi dialectic, aşa cum l-a văzut el, nu aşa cum l-au văzut filosofii materialişti sau dialecticienii de-a lungul secolelor. În aşa fel încât, în 1950, la începutul anilor ’50, avem deja o carte, acel manual [şcolar] al ruşilor [româno-sovietic] elaborat de Mihail Roller, cel care şi-a atras de-atunci în permanenţă oprobiul întregii obşti istorice româneşti pentru introducerea acestor teze care priveau agresivitatea, imperialismul şi toate celelalte… grave vini [vinovăţii] în faţa istoriei, pe care le avea poporul român.
Fără îndoială, în acelaşi timp a crescut enorm şi-n lingvistică influenţa slavă. Respectiv, a fost considerată ca determinantă – pe lângă originea latină care oricum nu putea fi scoasă din zestrea istorică a poporului român, din genetica poporului român! -, influnţa slavă a ajuns să fie absolutizată. A fost pus în umbră substratul geto-dacic şi pentru că acest substrat a avut unele conotaţii cu mişcarea de extremă dreaptă, cu mişcarea legionară.
Deci acestea erau tezele care au avut circulaţie în România în perioada anilor ‘48-’60. S-a trecut la elaborarea unei lucrări mari, Tratatul de Istorie a României, care reflecta aceste teze, deşi într-o măsură mai mică decât manualul lui Roller. Dar în toată această perioadă istoria României a fost privită dintr-un unghi de vedere complet depersonalizat faţă de adevărata ei evoluţie.
Desigur, nu cred că este important numai că s-a petrecut această confiscare a istoriei de către sovietici şi influenţele lor manifestate printr- un grup de istorici, foarte mic grup de istorici, care au lucrat la ordinele acestea venite de la Moscova. Important este că-n acest timp se altera conştiinţa istorică a poporului român, pentru că întregul învăţământ din această perioadă era sufocat de aceste teze. Şi-n felul acesta se crea şi-o culpabilitate, dar în acelaşi timp şi o desnaţionalizare a istoriei româneşti. Pentru că, pe lângă culpabilitate, crearea convingerilor că poporul român în esenţă este un popor <vinovat> în faţa istoriei şi un popor care nu a produs decât prin mase şi prin răscoale ţărăneşti şi prin revoluţii ceva valabil, ducea la această depersonalizare totală.”
[Interviu de Mariana Conovici, 1995]
Fototeca online a comunismului românesc, cota 20/1950
Michaela Ghiţescu, filolog; arestată în 1952 pentru că, elevă fiind la Şcoala Franceză, „avusese relaţii cu Occidentul”.
„În ‘49 am intrat la facultate într-un moment destul de dificil mai ales pentru secţiile de limbi străine. Eu am intrat în Secţia de Franceză. […] Şefa catedrei era doamna Ioachimescu, bună profesoară, fosta soţie a lui Alexandru Graur, însă cu foarte multă propensiune către politică. Un mic detaliu de care îmi aduc aminte [este] că venea îmbrăcată de sărbători, de ziua lui Stalin sau ştiu eu, de 7 noiembrie, venea îmbrăcată într-o bluză roşie, aşa, foarte ostentativ. Şi din cauza asta era destul de antipatizată, deşi era o bună profesoară, dar noi o antipatizam şi încercam pe cât puteam să-i arătăm acest lucru. Dar, mă rog, lucrurile au decurs, să zicem, normal. […]
Noi făceam Istoria literaturii universale cu Vianu şi i s-a reproşat că acordă o prea mică atenţie literaturii sovietice faţă de întreaga literatură universală. Şi asta îmi aduc aminte, că ne-a povestit acest lucru, şi a spus la un moment dat: <Bine, îi acord atenţia pe care o merită pentru două decenii, [având în vedere că] eu fac literatura universală din antichitate, cu voi>… În sfârşit, lucruri de-astea care ne făceau mare plăcere şi îl aplaudam sau vorbeam între noi… […]
Ce teze se vehiculau la Facultatea de Filologie în vremea aceea? Am citit despre Teoriile lingvismului sovietic despre care aţi scris…
Da, Marr… Da, bineînţeles. Da, ăsta era cursul de Lingvistică generală, cu lingvistul Marr, deci care ne ridica tot felul de semne de întrebare. Şi tocmai am avut această ocazie <epocală> să dăm examen la Lingvistică generală exact în ziua când a apărut faimoasa intervenţie a tovarăşului Stalin în lingvistică, deci exact în ziua când ni se răsturna absolut orice trebuise să învăţăm papagaliceşte până atunci, adică acele <teze ale lui Marr> care spuneau, din câte îmi amintesc eu, spuneau că limba este întâi o suprastructură, deci în momentul în care se schimbă structura, organizarea socială – cum fusese la noi, devenisem republică – se schimbă şi suprastructura, deci se schimbă şi limba! De pe o zi pe alta limba se schimbă!…
Erau vreo cinci [teorii ale lui], dar nu mi le mai amintesc pe celelalte; însă altă teorie era ceva care ne afecta pe noi foarte mult: că limba capătă caracterul poporului cuceritor care este ultimul, care vine ultimul pe teritoriul respectiv. Deci, cum slavii veniseră ultimii, limba noastră avea caracter slav. Asta era… […] Şi, intervenind Stalin în lingvistică, a răsturnat tezele lui Marr [care] dintr-odată a intrat în dizgraţie. Nu mai ţin minte de ce. Nici nu ştiu dacă s-a spus exact de ce. Nu mai ştiu asta, dar în orice caz i-a contrazis aceste teze şi dintr-o dată… deveniserăm oarecum adepţii lui Stalin din aceste puncte de vedere, pentru că povestea asta cu <caracterul [de clasă al] limbii> şi că eram consideraţi slavi, asta ne afecta foarte mult! Studenţii erau atunci mai aproape de monarhie, de România Mare şi realmente simţeam că ne doare acest lucru! Deci a fost dintr-o dată, noi redevenisem… teoria lui Stalin prevalează calitatea culturii unui popor, deci cea care redă amprenta limbii de pe teritoriul respectiv… Bineînţeles, cultura latină era prevalentă, deci dintr-o dată noi am redevenit o limbă latină de pe o zi pe alta. Absolut de pe o zi pe alta!
Aveam examen şi Alexandru Graur era un mare, mare adept al marr-ismului… N-avea încotro de fapt, asta era linia şi el era membru de partid, era o persoană care trebuia să-şi menţină statutul de profesor universitar şi deci era foarte… N-avea încotro, e adevărat, făcea pe convinsul, dar lucrurile astea au rămas totuşi, pentru că foarte greu a reuşit el să-şi revină după această, cum să spun, această amprentă teribilă a stupizeniei teoriilor lui Marr. Şi atunci, în ziua examenului, nu ştiam exact ce se întâmplă. Era chiar în ziua când apăruse în ziar ceea ce s-a numit <geniala intervenţie a tovarăşului Stalin în lingvistică> şi care deci răsturna tot ce noi învăţaserăm până atunci, cursul lui Graur; şi deci în ziua aceea aveam dimineaţa teza, după masa oralul şi dimineaţă pentru teză a intrat foarte târziu în sală şi ne-a spus: <Scrieţi ce vreţi!> Şi pentru după masă, pentru oral, a spus: <Citiţi ziarul!> Şi ziarul apăruse… deci apăruseră în ziar, pagini întregi, pagini mari de tot cu această intervenţie care după aia a apărut în broşură şi se difuza peste tot şi pe urmă noi, tot anul următor, ţin minte că n-am făcut altceva decât să studiem acest <text genial> al lui Stalin.”
[Interviu de Lavinia Ivaşcu, 2000]
