Nicole Kidman va împlini marţi, 20 iunie, 50 de ani. Despre viaţa frumoasei actriţe nu se cunosc foarte multe detalii pentru că în ciuda popularității și a carierei sale, a ales mereu să nu apară prea mult.
Kidman nu postează selfi-uri pe Instangram și nu-şi împărtășește opiniile pe reţelele sociale, chiar dacă a început să facă parte din industria spectacolului de la vârsta de 14 ani, în 1983, când a primit primul rol în filmul ”Bush Christmas”.
”Îmi iubesc munca, dar nu şi lumea care o înconjoară: star system, presă, adică tot ceea ce-mi provoacă tensiune”, a declarat actriţa.
Kidman a fost căsătorită de două ori, prima dată cu Tom Cruise, iar apoi cu cântăreţul de muzică country Keith Urban şi are patru copii: Isabella şi Connor, adoptaţi în timpul căsniciei cu Cruise, şi Sunday Rose şi Faith Margaret născuţi de o mamă surogat.
În ceea ce priveşte căsătoria cu Tom Cruise, Nicole Kidman nu vrut să povestească niciodată nimic: „Perioada de timp dintre prezentarea filmului ”Moulin Rouge” la Festivalul de Film de la Cannes până la câștigarea Oscarului pentru rolul din ”The Hours”, a fost una foarte ciudată în viața mea deoarece a existat o coliziune totală între succesul profesional și eșecul personal. Acum însă mă simt realizată din punct de vedere personal, iar aceasta este cea mai importantă realizare”.
Actriţa de origine australiană mărturiseşte însă că a avut dintotdeuna ideile clare: ”Am fost norocoasă şi am ştiut de la început, chiar din copilărie că voi deveni o actriţă”. www.ilgiornale.it
Traducerea: Cătălina Păunel
http://www.ilgiornale.it/news/spettacoli/nicole-kidman-fa-50-anni-io-che-amo-mio-lavoro-odio-star-1410746.html/cpaunel