Tușnad DRAG Cycling Team, singura echipă continentală din România, a reușit cel mai bun rezultat din acest start din sezon cu ocazia ediției 57 a Turului Serbiei, competiție din Europe Tour 2017.
Ciucanii au ocupat locul 3 în clasamentul pe echipe la capătul unei evoluții în care au fost constant printre protagoniștii cursei. În prima etapă, lungă de 140 km, gruparea harghiteană a preluat tricoul galben (liderul cursei) și cel verde (cel mai bun sprinter) prin Hugo Angel Velazquez. După o etapă secundă ceva mai puțin reușită, sportivii TDCT au revenit în prim plan. Ciucanii au condus plutonul fruntaș în ultimii trei kilometri, iar rusul Leonid Krasnov s-a luptat până la finiș pentru victorie, obținând un loc 3. Fost component al Tușnad DRAG Cycling Team, Daniel Crista a fost declarat cel mai bun cățărător al Turului Serbiei.
În clasamentul general la invididual, Ruben Ramos a fost cel mai bine clasat rutier TDCT, locul 6. Colegii săi de la naționala Argentinei, Hugo Angel Velasquez și Lezica Facundo au terminat cursa pe poziția a 14-a, respectiv 15. „Sunt mulțumit de evoluția băieților, au arătat ca o echipă. Pentru noi urmează Turul Sibiului, însă principalul obiectiv rămâne Turul Ungariei unde vrem să ne clasăm în premieră pe podium și Turul Ținutului Secuiesc, unde vrem să ne păstrăm trofeul”, a concluzionat Eduard Novak.
Podium după un an de ciclism!
Sinaia a fost în weekend gazda unui important concurs național : „Infernul Muntelui – Road Grand Tour” la care au participat cei mai valoroși cicliști autohtoni. Ciucanul Török Szilárd (18 ani) a ocupat locul 3 la categoria juniori, rezultat meritoriu ținând cont că acesta practică ciclismul de doar un an. „Suntem foarte bucuroși pentru acest rezultat. Pregătirea în noua Academie Novak începe să dea roade. Cu munca și ambiția lui, sperăm ca în curând să fie membru de bază al echipei continentale!”, a declarat Szabolcs Sebestyen, managerul grupării Tușnad DRAG Cycling Team.