Moțiunea de cenzură iniţiată de PSD şi ALDE împotriva Guvernului Grindeanu va fi dezbătută şi supusă votului, astăzi, de la ora 11:00, în plenul reunit al Parlamentului. UDMR, USR şi PMP au anunţat că nu vor participa la şedinţa de plen, iar PNL va fi prezent doar ca să asigure cvorumul. PSD şi ALDE au împreună 247 de parlamentari, iar pentru ca moţiunea să treacă este nevoie de 233 de voturi în favoarea acesteia. Alina Bordeiaşu prefaţează momentul politic de astăzi.
Reporter: Liderii PSD și ALDE sunt optimiști în privința votului de astăzi și cred că moțiunea de cenzură va trece fără probleme, chiar dacă negocierile cu UDMR au eșuat. Președintele PSD, Liviu Dragnea, spunea că, de fapt, nici nu a luat în calcul voturile UDMR pentru moțiune. La rândul său, președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, menționa că voturile necesare vor veni din partea unor aleși de la alte partide sau de la independenți. Parlamentarii UDMR nu vor participa la votarea moțiunii de cenzură. Liderul Uniunii, Kelemen Hunor, aprecia că această moțiune este problema internă a coaliției. Din sală vor lipsi și parlamentarii PMP, după cum a anunțat președintele formațiunii, Traian Băsescu. Liberalii vor fi prezenți la dezbaterea moțiunii de cenzură, spunea președintele Ludovic Orban, dar nu vor vota. Deputații și senatorii USR vor lipsi atât de la dezbaterea moțiunii, cât și de la votul asupra documentului. În schimb, deputații minorităților naționale vor fi prezenți în sală la dezbaterea moțiunii de cenzură și vor vota așa cum doresc, a anunțat liderul grupului, Varujan Pambuccian./fdoman/denisse
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (21 iunie)