Klaus Iohannis: S-au încheiat consultările pe care le-am avut astăzi cu consultanţii partidelor parlamentare în vederea formării unui nou guvern. Câteva concluzii. PSD şi ALDE susţin că au în continuare o majoritate în parlament. Aceste două formaţiuni s-au prezentat împreună la consultări şi au înaintat o propunere în persoana domnului Tudose. Partidele din opoziţie, în principal, nu au avut propuneri concrete pentru poziţia de prim-ministru şi din discuţii nici nu a rezultat că ar exista o înţelegere politică între partidele din opoziţie. Pe de altă parte, această criză prin care trecem, pentru că este o criză politică, dăunează grav României, dăunează economiei româneşti, dăunează imaginii României în lume şi opinia mea este în această chestiune că această criză trebuie terminată foarte repede. Trebuie să avem cât se poate de repede un nou guvern, un guvern care începe să rezolve problemele care au rămas nerezolvate, respectiv problemele care au apărut din cauza acestei crize care a pornit din interiorul PSD.
Aşadar, luând în considerare toate acestea şi având în vedere că este nevoie urgentă de un guvern, îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru, care va avea discuţii în zilele următoare şi se va prezenta cu o echipă guvernamentală în parlament. Eu solicit partidelor parlamentare, nu doar PSD şi ALDE, să se apuce imediat de elaborarea unei agende care permite finalizarea procedurilor parlamentare în cursul acestei săptămâni. Vă mulţumesc./pvelisar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 iunie