Sovieticii în România (XII)

Propaganda

Uniunea Sovietică s-a impus în ṭările-satelit ca un model ce trebuia urmat neapărat. Şi la noi s-a amestecat în toate sferele de activitate, iar propaganda a fost unul dintre cele mai importante instrumente de control şi exercitare a dominaţiei. Propagandişti autohtoni şcoliṭi la Moscova sau care îşi găsiseră inspiraţia între graniṭele ṭării îşi făceau cu sârg datoria. „Popoarele Uniunii […] au dovedit un devotament nemărginit regimului nou şi au desvoltat o forţă eroică întru apărarea câştigurilor sociale, care ridicau pe ruinele trecutului o lume nouă, mai bună şi mai dreaptă“, spunea Mihail Sadoveanu într-o conferinṭă, în 1945. „Lumina venea de la răsărit” până într-atât încât şi coordonatele dezvoltării ştiinṭelor se trasau tot la Moscova. Avem, spre exemplu, mărturia unui important om de ştiinṭă în domeniul demografiei, academicianul Vladimir Trebici.

 „La începuturile carierei mele ca statistician şi ca demograf – deci mă refer 1948-‘49-‘50 – însăşi statistica, disciplina cea mai cantitatică şi – s-ar spune – cea mai exemplă faţă de ideologie, era concepută ca ştiinţă socială care se fundamentează ştiinţific pe materialismul istoric şi pe economia politică marxist-leninistă. Dacă cineva are curiozitate să vadă cursurile mele vechi de la Academia de Studii Economice, va afla cu oarecare surpriză şi cu sentimentul neplăcut că primele lecţii erau Obiectul şi metoda statisticii şi fundamentarea ei pe materialismul istoric şi economia politică marxist-leninistă. Mai mult decât atât, erau lecţii întregi în care eram obligaţi să prezentăm contribuţia lui Marx, Engels, Lenin şi Stalin – asta era înainte de 1953, moartea <tătucului>, când noi eram deci obligaţi să prezentăm… Dar să ştiţi că după aceea urmau Expunerea de metode, Prezentarea de tabele, cutare, când această injoncţiune nefericită era mult atenuată, fiindcă corelaţia se calculează după aceleaşi metode şi-n orânduirea socialistă ca şi-n cea capitalistă, o serie dinamică – acelaşi lucru. Or, această concepţie a trebuit s-o prezentăm şi în cadrul cursului de demografie pe care l-am început mult mai târziu, eu, când mi s-a încredinţat acest curs în 1962. Şi acolo trebuia să vorbesc [despre faptul] că demografia are <caracter de clasă>, că <demografia burgheză falsifică>  etc, etc şi <numai demografia socialistă este cea care exprimă adevărul obiectiv> şi aşa mai departe.

Mai mult decât atât – asta ţine de-acum de istorie şi, fiindcă suntem la istorie orală trebuie spus lucrul ăsta -, în centrul ştiinţei demografice era Legea populaţiei, teoria lui Maltus, care era combătută riguros de Marx, care l-a declarat pe Maltus <apologet al capitalismului> şi aşa mai departe. Şi atunci era legea marxistă a populaţiei, aşa cum a formulat-o într-un pasaj oarecare Marx şi noi o formulam şi o prezentam ca o lege <universală şi ştiinţifică>. […]

Demografia pur şi simplu nu a fost recunoscută [ca ştiinţă] şi [a fost] înlocuită cu statistica populaţiei. Exact modelul sovietic! Cursul pe care l-am ţinut eu din ’62 câţiva ani de zile s-a numit Statistica populaţiei. După o anumită perioadă am reuşit să conving şi conducerea Academiei de Studii Economice şi Ministerul Învăţământului că există o disciplină, o ştiinţă autonomă, care se numeşte demografie. În sociologie s-a spus multă vreme: <N-avem nevoie de sociologie câtă vreme avem materialismul istoric>. Şi de-abia după ’65 încoace s-au pus lucrurile la punct, mai întâi în URSS bineînţeles, după aceea şi în România, recunoscându-se că sociologia nu este <o disciplină tipic burgheză> şi deci are drept la autonomie.”

[Interviu de Silvia Iliescu, 1997]