Aplicarea legii privind diminuarea risipei alimentare va fi suspendată până la 31 decembrie, urmând ca în această perioadă să fie calificate unele prevederi şi eliminate dificultăţile de aplicare a actului normativ. Decizia a fost luată astăzi de guvern printr-o ordonanţă de urgenţă. Legea 217 din 2016 a intrat în vigoare la 21 mai 2017, însă nu au fost aprobate încă normele de aplicare. În urma întâlnirilor organizate de Ministerul Agriculturii cu reprezentanţii asociaţiilor din sector alimentar a reieşit că există mai multe probleme legate de aplicarea legii. De exemplu, în lege nu există prevederi clare referitoare la autorităţile care constată contravenţiile şi aplică sancţiunile, iar în bugetul pe anul în curs nu sunt prevăzute resurse financiare pentru aplicarea legii. De asemenea, sunt şi alte texte din lege neclare sau imposibil de pus în aplicare, transmite Guvernul României./ovidiu/dsirbu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 iunie