Rusia va prelungi până la finele lui 2018 sancţiunile economice împotriva Uniunii Europene

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a semnat decretul prin care Rusia va prelungi până la finele lui 2018 sancţiunile economice împotriva Uniunii Europene, transmite corespondentul nostru la Moscova. Premierul Dmitri Medvedev a explicat că aceasta este o reacţie la prelungirea, ieri, a sancţiunilor Uniunii Europene împotriva Rusiei până la sfârşitul acestui an, din cauza situaţiei din Ucraina. În urma sancţiunilor adoptate de Bruxelles după ce Rusia a anexat Crimeea, Moscova a răspuns interzicând importurile de produse agroalimentare proaspete din Europa. Guvernul rus vede în această măsură şi o modalitate de a stimula dezvoltarea agriculturii ruse./dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 iunie