Preşedintele rus, Vladimir Putin, a promulgat duminică, 2 iulie, amendamentele la legea federală privind bugetul pe anul 2017 şi pentru perioada 2018 – 2019. Potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, volumul total al veniturilor bugetare estimate pentru acest an este de 14678,8 de miliarde de ruble. Suma respectivă depăşeşte cu 1191,3 miliarde de ruble suma aprobată anterior. Ponderea totală a cheltuielilor bugetare va fi cu 361,8 de miliarde de ruble mai mare, respectiv de 16602,6 de miliarde de ruble, potrivit comunicatului. Deficitul bugetului federal este evaluat la nivelul de 1923,8 de miliarde de ruble, suma fiind cu 829,4 de miliarde de ruble mai mare faţă de cea prevăzută anterior. În document se mai menţionează că preţul la barilul de petrol a fost prognozat la 45,6 de dolari barilul, faţă de 40 de dolari barilul, după cum se estimase anterior. Pe 21 iunie, amendamentele la legea federală privind bugetul pe 2017 au fost aprobate de Duma de Stat a Rusiei, iar pe 28 iunie de Consiliul Federaţiei./vdraguta/gioan
www.interfax.ru – 3 iulie