Parlamentul Ucrainei urmează să examineze o lege menită să limiteze utilizarea limbilor minorităţilor naţionale

Ziarul ”Ukrainska Pravda” scrie că Rada Supremă de la Kiev urmează să examineze un proiect de lege în domeniul educaţiei care propune restrângerea folosirii limbilor minorităţilor naţionale din Ucraina. În plus, publicaţia menţionează că o declaraţie în acest sens a fost făcută şi de către ministrul ucrainean al educației și cercetării, Lilia Grinevici. ”A început o isterie în jurul acestei legi, care va fi examinată în Rada Supremă a 11-14 iulie. Am redus, în această lege, utilizarea limbilor” – a afirmat Grinevici, explicând că limba de bază, potrivit legislaţiei din Ucraina, este ucraineana, iar ”limba minorităţilor se utilizează numai în condiţiile necesare îndeplinirii sarcinilor profesionale într-un mediu minoritar”. ”De exemplu, în cazul în care un medic ajunge într-o minoritate maghiară, acesta trebuie să cunoască limba maghiară pentru a comunica cu pacientul său” – a explicat oficialul ucrainean. Lilia Grinevici a precizat că proiectul de lege care urmează să fie examinat în Parlament este rezultatul unei ample dezbateri cu implicarea experţilor şi a tuturor părților interesate. ”A trebuit să găsim o formulare care să fie în consens cu situaţia actuală, astfel încât să putem continua promovarea limbii ucrainene, dar să nu înlăturăm dreptul limbilor minoritare, care sunt garantate de Constituție” – a menţionat ministrul ucrainean al educaţiei şi cercetării, adăugând că ”în cele din urmă, acest proiect de lege propune, de fapt, un învăţământ în limba minorităților naționale alături de limba ucraineană”. ”Astăzi, cea mai gravă problemă în școlile minoritare este următoarea: minorităţile etnice studiază toate disciplinele în limba minorităților naționale și au doar câteva ore de limba ucraineană. Drept rezultat, avem situaţia în care în școlile maghiare, de exemplu, copiii îşi încheie studiile fără să cunoască limba ucraineană. Ar trebui să fie invers: majoritatea materiilor să fie predate în limba ucraineană. Stabilim acest lucru ca fiind o normă. Politica noastră este de a extinde utilizarea limbii ucrainene” – a explicat ministrul ucrainean al educaţiei şi cercetării. ”Minoritățile naționale ne-au cerut să subliniem că li se garantează dreptul de a-şi învăța limba. Aceasta este o regulă direct prevăzută în Constituție, iar noi am pecizat acest lucru” – a adăugat Lilia Grinevici./sdan/atataru

www.pravda.com.ua – 4 iulie