Președintele Senatului, dl Călin Popescu-Tăriceanu, a avut o întrevedere, miercuri, 5 iulie 2017, cu dl Stanislaw Karczewski, mareșalul Senatului Republicii Polone, în cadrul vizitei oficiale pe care acesta o întreprinde în România.
Cei doi înalți oficiali au convenit asupra unei agende tematice substanțiale, care evidențiază dinamica susținută a cooperării bilaterale româno-polone la nivel parlamentar și contextul privilegiat al relațiilor bilaterale. Subiectele de interes prioritar abordate în cursul convorbirilor desfășurate la Senatul României au fost modalitățile de implementare la nivel parlamentar a responsabilităților asumate de cele două state membre în UE și NATO pentru o implicare activă în asigurarea păcii, stabilității și prosperității în regiunea dintre Marea Baltică și Marea Neagră, precum și evoluția dezbaterilor privind viitorul Uniunii Europene.
Președintele Senatului României a exprimat încrederea că, prin coordonare în spiritul valorilor europene partajate, România și Polonia se îndreaptă spre o viziune comună asupra cooperării la nivel regional și european, în vederea asigurării coeziunii și a unor standarde de viață cât mai ridicate pentru cetățenii celor două țări.
Demnitarul român a exprimat aprecieri cu privire la materializarea, în diferite forme a cooperării strânse dintre România și Polonia pentru a răspunde în mod adecvat și coordonat atât dorinței de prosperitate a cetățenilor, cât și amenințărilor din domeniul apărării naționale și al securității acestora.
În acest context, a fost subliniată semnificația și importanța participării României și Poloniei la consultările periodice în format B9 (Formatul București 9 – platformă de dialog și cooperare regională în materie de securitate a țărilor de pe flancul estic al NATO). Cei doi interlocutori au exprimat acordul cu privire la lansarea unei inițiative comune care să vizeze lărgirea acestei inițiative regionale și la nivel parlamentar, de o manieră complementară acțiunilor derulate în Formatul București 9 la nivel guvernamental, cu participarea președinților Parlamentelor din țările Europei Centrale și de Est afiliate la UE și NATO.
De asemenea, dl Călin Popescu-Tăriceanu a exprimat aprecierea față de deschiderea manifestată de Grupul de la Visegrád, în perioada președinției polone, de a intensifica consultările sectoriale cu România și alte state membre UE din regiune, în formatul V4+.
Dl Stanislaw Karczewski, Mareșalul Senatului Republicii Polone a menționat, în acord cu partea română, că inițiativele regionale trebuie să fie caracterizate de complementaritate și să contribuie la sporirea importanței și vizibilității vocii statelor care participă la acestea, în procesul de consolidare a Uniunii Europene, pe fundamentul oferit de valorile sale consacrate. Cei doi interlocutori au apreciat că Formatul B9 și Inițiativa celor Trei Mări se încadrează în acest cadru conceptual.
Demnitarul polon a subliniat totodată că, dincolo de parteneriatul strategic în materie de securitate şi cooperare regională, România şi Polonia împărtăşesc şi alte puncte de vedere comune pe teme de actualitate, menționând importanța cooperării bilaterale în cadrul demersurilor întreprinse la nivel european pentru protejarea intereselor cetățenilor români, respectiv polonezi, în contextul deciziei luate de Marea Britanie de a renunța la calitatea de stat membru UE. În acest sens, a precizat că demersurile bilaterale sau în alte formate nu sunt de natură să se substituie negocierilor ce vor avea loc între UE și Marea Britanie, ci au rolul de a menține permanent în atenție, și la nivel parlamentar, interesele naționale vizate.
Au fost evidențiate, de asemenea, puncte de vedere convergente referitoare la evoluțiile instituționale la nivelul Uniunii, cu precădere în privința opoziției manifestate de România și Polonia față de avansarea unor proiecte care propun consacrarea unor viteze diferite de dezvoltare, în pofida principiului dezvoltării echilibrate cu participarea comună a tuturor statelor membre.
Din partea Senatului României, au mai participat la întrevedere dna senator Iulia Scântei, vicepreședinte al Senatului României (PNL), dl senator Ionuț Sibinescu, liderul Grupului parlamentar ALDE, dl senator Ion Hadârcă, membru al Grupului parlamentar de prietenie România-Polonia (ALDE) și dl senator George Edward Dîrcă, reprezentant al Grupului parlamentar al USR.