Parlamentarul Liviu Pleşoianu protestează în faţa sediului DNA

Deputatul PSD Liviu Pleşoianu protestează, la această oră, în faţa sediului Direcţiei Naţionale Anticorupţie, alături de el aflându-se câteva zeci de persoane. Parlamentarul este nemulţumit de refuzul şefei DNA, Laura Codruţa Kövesi, de a se prezenta la audieri la Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile din 2009. Deputatul Liviu Pleşoianu şi-a argumentat demersul.

Liviu Pleşoianu: Eu vin pentru că aşa simt, sunt ales în Parlamentul României, reprezint nişte oameni care vor răspunsuri la nişte întrebări foarte simple, cum e întrebarea asta: „Dacă doamna Kövesi a fost sau nu acasă la domnul Oprea, în 2009, în noaptea alegerilor, în seara alegerilor?”, e o întrebare simplă, iar pentru o persoană multimedaliată de ambasade, pentru o persoană atât de puternică precum doamna Kövesi, eu zic că puţin curaj nu strică; să răspundă la o întrebare foarte simplă. Fuge de întrebarea asta de săptămâni întregi.

Reporter: Vă aşteptaţi să vină cineva din partea DNA-ului să discute cu dumneavoastră?

Liviu Pleşoianu: N-am nicio aşteptare în sensul ăsta. Sunt un om optimist, dar nu sunt un om naiv. Nu o să vină nimeni.

Realizator: Deputatului PSD i s-au alăturat câteva zeci de persoane care au venit să îl susţină în acest protest. Reporterul nostru Cătălin Radu a stat de vorbă cu câţiva dintre ei:

-: Şefa de la DNA este şefa mafia. Şefa de la DNA este şefa mafia.

-: Trebuie să îşi dea demisia, doamna asta, că ce e DNA-ul…

Reporter: Ce scrie pe pancarta pe care o aveţi?

-: „Anticorupta din sufragerie”

-: O invităm pe doamna Kövesi să răspundă la întrebările poligrafului.

Reporter: Care ar fi acestea?

-: Dacă, în 2009, în noaptea alegerilor a fost în casă la domnul Oprea?/practica/lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 iulie