Parlamentul European (PE) a cerut, joi, ca negocierile privind aderarea Turciei la Uniunea Europeană să fie suspendate, dacă Ankara va implementa modificările constituţionale, susţinute prin referendum, în aprilie, ce sporesc prerogativele preşedintelui Recep Tayyip Erdoğan. PE are o influenţă limitată pe acest subiect, iar Turcia a răspuns, joi, că respinge propunerile de a renunţa la tentativele de aderare la UE, în favoarea cooperării în alte sectoare. Liderii europeni au exprimat critici la adresa lui Erdoğan şi a comportamentului acestuia faţă de opoziţie, atât înainte, cât şi după tentativa de lovitură de stat împotriva sa, din urmă cu un an, însă, în acelaşi timp, liderii UE nu vor să submineze un acord încheiat în 2016, prin care Turcia a reuşit să oprească imigranţii să mai ajungă în Grecia, atenuând o criză ce ameninţa unitatea UE.
Rezoluţia adoptată joi de parlament „cere Comisiei şi statelor membre, în conformitate cu Cadrul de Negociere, să suspende oficial negocierile de aderare cu Turcia, fără întârzirre, dacă pachetul de reforme constituţionale este implementat fără modificări.” Constituţia propusă de Erdoğan i-ar spori semnificativ prerogativele liderului turc, însă acesta afirmă că modificările sunt necesare pentru a asigura stabilitate în Turcia. Partidele de opoziţie şi organizaţii pentru drepturile omului susţin că reformele ameninţă independenţa justiţiei şi împing Turcia către autoritarism. Comisia de la Veneţia, din cadrul Consiliului Europei, un organism pentru drepturile omului, din care face parte şi Turcia, a avertizat, în martie, că amendamentele constituţionale reprezintă „un pas înapoi periculos” pentru democraţie. Ankara a respins aceste critici.
În urmă cu puţin timp, purtătorul de cuvânt al Ministerului turc de Externe a declarat că decizia PE se bazează pe afirmaţii false şi subminează reputaţia acestei instituţii. La rândul său, ministrul turc pentru afaceri europene, Omer Celik, a declarat, joi, că Turcia nu acceptă solicitarea PE privind suspendarea negocierilor de aderare cu UE, afirmând că aceasta este o decizie politică, pe care Ankara o consideră nevalidă./mbrotacel/fcostea
REUTERS – 6 iulie