Luni, 10 iulie
* Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, urmează să fie audiată în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009
* Belgia: Premierul Mihai Tudose va avea întrevederi cu oficiali europeni în cadrul vizitei pe care o efectuează la Bruxelles, în perioada 10 – 11 iulie
* Bruxelles: Comisarul european pentru Politica regională, Corina Creţu, susţine un discurs în cadrul Conferinței de coeziune 2017 „Către o strategie progresivă pentru politica de coeziune post-2020“, organizată de Partidul Socialiștilor Europeni (PES)
* Bruxelles: Comisarul european pentru Politica regională, Corina Creţu, primeşte vizita ministrului delegat pentru Fondurile europene, Rovana Plumb
* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni de 500 milioane lei
* Coaliția PSD – ALDE se va reuni pentru a evalua prima săptămână de activitate a Cabinetului Tudose și pentru a discuta calendarul acţiunilor din programul de guvernare
* Partidul Naţional Liberal organizează dezbaterea „SOS, mediul de afaceri în pericol!”, pe tema măsurilor economice şi fiscale anunţate cu prilejul prezentării programului de guvernare al Cabinetului Tudose – ora 11:00, la Camera Deputaţilor, sala grupului parlamentar al PNL, etaj 2
* Vizita unei delegaţii oficiale a Regatului Cambodgiei, la Palatul Elisabeta – ora 14:30
* Deschiderea oficială a Săptămânii diplomaţiei comerciale – ora 10:00, la Academia de Studii Economice
* Sibiu: Cea de-a III-a ediţie a programului intensiv „Saving Hearts: Innovative Methods in Cardiovascular Disease Treatment”, proiect iniţiat de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, în parteneriat cu Spitalul European Polisano, Universitatea din Lund, Suedia şi Institutul de cercetare Western Vascular Institute din Irlanda, eveniment în cadrul căruia studenţii selectaţi vor beneficia de cursuri teoretice şi practice susţinute de medici specialişti de renume, atât din ţară, cât şi din străinătate – ora 9:00, în Sala Senatului a Universităţii „Lucian Blaga” din incinta Facultăţii de Medicină, Str. Lucian Blaga nr. 2. Proiectul, finanţat prin programul Erasmus+, este prima şcoală de vară internaţională în chirurgia cardiovasculară, endovasculară şi cardiologie intervenţională din România (10 – 21 iul.)
* Afişarea rezultatelor finale ale primei sesiuni a examenului de Bacalaureat
* Piatra Neamţ: Ministerul Educaţiei Naţionale şi Consiliul Judeţean Neamţ organizează Olimpiada Naţională de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”, eveniment educaţional menit să promoveze valorile cetăţeniei active şi democratice – la Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu”. Deschiderea va avea loc de la ora 9:00, la sala „Calistrat Hogaş” a Consiliului Judeţean Neamţ (10 – 15 iul.)
* Are loc audiţia cu public, în avanpremieră, a două spectacole-document „Un român la Athos” și „Șapte zile în pustia Sfântului Munte”, dedicate lui Axinte Frunză – un profet al României Mari, în seria „Biografii, memorii” a Teatrului Naţional Radiofonic – ora 9:30, la Clubul Ramada Majestic, de pe Calea Victoriei. Scenariul radiofonic: Ion Costin Manoliu. Regia artistică: Petru Hadârcă
* Are loc ceremonia de înmormântare a actriţei Giliola Motoi, decedată vineri, 7 iulie – ora 12:00, la Cimitirul Sfânta Vineri
* Cea de-a II-a ediţie a conferinţei de industrie muzicală „Mastering the Music Business 2017”, care se adresează în primul rând artiştilor independenţi, dar şi echipelor acestora: manageri, agenţi de booking, agenţi de PR, tour manageri – la Ministerul Culturii, în incinta Culturadata, Bd. Unirii nr. 22. Printre primele nume care și-au confirmat prezența se numără artiștii: Nicu Alifantis, Damian Drăghici, Dan Byron, Alexandra Ușurelu, Bobby Stoica, Florin Grozea, Marius Matache (10 – 11 iul.)
- În cadrul conferinţei are loc lansarea volumului „Viaţa”, de Keith Richards, autobiografie rock, apărută de curând în colecţia „Biblioteca Polirom”, traducere din limba engleză şi note de Veronica D. Niculescu şi Lucian Niculescu – ora 12:20
* Lansarea volumului de poezii „Lacrimi vii pentru doruri moarte”, de Lucia Bădiţă Secoşanu – ora 15:00, la Librăria Cărtureşti Verona, Piaţa Romană
* Preselecţiile pentru cea de-a 20-a ediţie a Galei Tânărului Actor – la Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Mică (10 – 12 iul.)
* Muzeul Național al Țăranului Român prezintă proiecția episoadelor 9 și 12 ale serialului „Izolați în România” – ora 19:00, la Cinema Muzeul Țăranului, Şos. Kiseleff nr. 3. Realizatorul, Dite Dinesz, și cameramanul, Marius Danci, vor fi prezenți la discuții. Parteneri media ai MNȚR: Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, Radio România București Fm
* Vernisajul expoziției și lansarea catalogului „Zilele Artelor Textile București”, care va reuni lucrări semnate de 15 artiști vizuali cu specializarea textile, însoțite de fotografii realizate de Claudiu Ciprian Popa – ora 19:00, la Galeria CREART, Piața Alexandru Lahovari nr.7
* Bacău: Începe cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru în Limba Română pentru Tineri „Ingenious Drama Festival”, care va cuprinde spectacole de teatru, de improvizație, ateliere susținute de traineri profesioniști, activități non-formale şi proiecții de filme – pe scena Teatrului Municipal Bacovia (10 – 20 iul.)
* Timişoara: Asociația Culturală România – Korea și Consulatul onorific al Coreei de Sud în Timișoara organizează recitalul artistului sud-coreean, Liu Hyunseong, acompaniat la pian de Hwang Jung Ah – ora 19:00, în Sala Colegiului Naţional de Artă „Ion Vidu”
* Jud. Vâlcea: Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni și Arhiepiscopia Râmnicului organizează „Tabăra de cultură și civilizație românească pentru tinerii români din Cernăuți–Ucraina” – la Mănăstirea Horezu. Ateliere de pictură, cursuri de muzică populară românească, ateliere de olărit, întâlniri cu reprezentanți ai administrației locale și mese rotunde pe diverse teme de interes, realizate cu sprijinul direct al Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, sunt câteva dintre activitățile la care vor participa elevi, studenți și profesori români din Cernăuți, Ucraina (10 – 15 iul.)
* Londra: Programul sportivilor români la Turneul de Grand Slam de la Wimbledon (3 – 16 iul.):
- Viktoria Azarenka (Belarus) – Simona Halep, în optimile probei de simplu feminin – în jurul orei 15:00 (meciul 2, pe terenul 2)
- Florin Mergea (România)/Aisam-Ul-Haq Qureshi (Pakistan) – Lukas Kubok (Polonia)/Marcelo Melo (Brazilia), în optimile probei de dublu masculin – ora 13:30, pe terenul 17
- Monica Niculescu/Hao Ching Chan (Taiwan) – Beatriz Hadad Maia (Brazilia)/Ana Konjuh (Croaţia), în optimile probei de dublu feminin – meciul 3, pe terenul 16
* * * * *
– Bruxelles: Reuniune a miniștrilor de finanțe din zona euro (Eurogrup)
– Chişinău: Vizita oficială a comisarului european pentru politica de vecinătate şi negocieri în vederea extinderii, Johannes Hahn, în Republica Moldova
– Sarajevo, Bosnia şi Herţegovina: Comitetul Economic și Social European (CESE) organizează cea de-a VI-a ediţie a Forumului societății civile din Balcanii de Vest. Principalele subiecte de pe ordinea de zi vor fi rolul organizațiilor societății civile în promovarea creșterii durabile și a ocupării forței de muncă, migrația în Balcanii de Vest, libertatea de exprimare și mass-media, precum și drepturile femeilor. Evenimentul va reuni aproximativ 100 de participanți, inclusiv o gamă largă de reprezentanți ai societății civile din UE și Balcanii de Vest, precum și reprezentanți ai instituțiilor UE, organizațiilor internaționale și guvernelor din regiune (10 – 11 iul.)
– Bruxelles: Comisia Europeană și Comitetul Regiunilor (CoR), organizează al 5-lea Forum al Cooperării Descentralizate, care va reuni peste 600 de participanți – autorități locale și regionale din UE, Africa, Pacific, Caraibe și America Latină – pentru a discuta despre provocările comune și pentru a construi parteneriate durabile (10 – 11 iul.)
– Lausanne: Preşedintele francez, Emmanuel Macron, are o întrevedere cu preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach
– Ierusalim: Vizita preşedintelui rwandez, Paul Kagame, în cadrul căreia va fi primit de omologul său israelian, Reuven Rivlin şi de premierul Benjamin Netanyahu
– Helsinki: Vizita premierului japonez, Shinzo Abe, în cadrul căreia se va întâlni cu preşedintele finlandez, Sauli Niinistö
– Copenhaga: Vizita premierului japonez, Shinzo Abe, în cadrul căreia se va întâlni cu omologul său danez, Lars Løkke Rasmussen
– Londra: Vizita premierului australian, Malcolm Turnbull
– Kiev, Ucraina: Vizita secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, în cadrul căreia va avea o serie de convorbiri cu preşedintele Petro Poroşenko
– Kuweit: Vizita secretarului american de stat, Rex Tillerson, pentru o nouă serie de discuţii asupra ieşirii din criza instalată în zona Golfului
– New York: Consiliul de Securitate al ONU decide cu privire la un proiect de rezoluție care vizează stabilirea unei noi misiuni politice în Columbia, pentru a-i ajuta pe foștii rebeli din cadrul grupării FARC să revină la viața civilă
– Istanbul: Cea de-a 22-a ediţie a Congresului mondial al petrolului (10 – 13 iul.)
– Geneva: Are loc o nouă rundă de convorbiri (a 7-a) privind situaţia din Siria, sub egida ONU (10 – 14 iul.)
– New York: Conferință privind creșterea nivelului oceanelor – la Universitatea Columbia (10 – 14 iul.)
– Varşovia: Liderul istoric al sindicatului polonez, Solidaritatea și laureatul Premiului Nobel pentru Pace, Lech Walesa, se va alătura unui protest al oponenților guvernului conservator
– Beijing: Guvernatorul general al Canadei, David Johnston, va efectua o vizită oficială în China (10 – 14 iul.)
– Ierusalim, Israel: Au loc alegeri pentru desemnarea preşedintelui Partidului Muncii (stânga), principalul partid de opoziţie din Israel (al doilea tur)
– Hoi An, Vietnam: Forumul Asia-Pacific privind incluziunea financiară (10 – 11 iul.)
– SUA: Sonda spaţială Juno, lansată de NASA în urmă cu şase ani, va survola Marea Pată Roşie de pe Jupiter, şi va putea să fotografieze pentru prima dată în istoria omenirii, de la o distanţă relativ mică, acest fenomen atmosferic spectaculos, ce constă într-o furtună uriaşă, monitorizată din 1830 şi care ar putea să continue pentru o perioadă de încă 350 de ani. Juno va ajunge în punctul de apropiere maximă a orbitei sale faţă de Jupiter (denumit periapsidă sau perijov) luni, 10 iulie, la ora 16:55 PDT (11 iulie, 01:55 GMT). În acel moment Juno se va afla la o distanţă de 3.500 de kilometri deasupra atmosferei superioare a planetei Jupiter
Marţi, 11 iulie
* Programul președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu:
- ora 10:00 – întrevedere cu Marco Giungi, ambasadorul Republicii Italiene în România – la Cabinet
- ora 10:45 – întrevedere cu Michèle Ramis, ambasadorul Republicii Franceze în România – la Cabinet
- ora 12:00 – întrevedere cu o delegație a Consiliului Atlantic al Statelor Unite ale Americii – la Cabinet
* Israel: Vizita președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, la invitația președintelui Knesset-ului, Yuli-Yoel Edelstein (11 – 13 iul.)
* Bruxelles: Vizita premierului Mihai Tudose (10 – 11 iul.). Din program:
- întrevedere cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker
- întrevedere cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans
* Comisia Europeană și Consiliul Europei vor organiza o conferință în legătură cu inițiativa comună ROMACT, care îi ajută pe primari și autoritățile municipale să colaboreze cu comunitățile locale de romi pentru a dezvolta politici incluzive – la Hotel Crowne Plaza București, Bd. Poligrafiei nr. 1. „ROMACT în acțiune în România” va reuni 180 de participanți de la nivel național și local, inclusiv municipalități ROMACT și grupuri de acțiune comunitară, ministere, organizații internaționale și reprezentanți ai ambasadelor din România pentru a face o analiză a implementării ROMACT
* Aproximativ 25.000 de militari din 23 de țări aliate și partenere vor participa, în perioada 11 – 20 iulie, la exercițiul multinațional Saber Guardian 2017 (SG17), condus de Forțele Terestre ale Statelor Unite din Europa (USAREUR), care se va desfășura pe teritoriile Bulgariei, României și Ungariei
- Bulgaria: Ceremonia de deschidere a exercițiului – la Centrul de antrenament Novo Selo
* Focşani şi Oneşti: Principesa moştenitoare Margareta şi Principele Radu vor parcurge cu Trenul Regal, de la Focşani la Oneşti, un traseu al recunoştinţei, cu ocazia centenarului marilor bătălii de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz. Călătoria Familiei Regale va avea loc în ziua în care a început prima bătălie, cea de la Mărăşti. Din program:
- ora 10:45 – porneşte călătoria Trenului Regal – Gara Focşani
- ora 11:25 – prima oprire – în Gara din Mărăşeşti
- ora 11:45 – ceremonie de depunere de flori – la Mausoleul din Mărăşeşti
- ora 13:10 – ceremonie de depunere de flori – la Mausoleul de la Mărăşti
- ora 15:30 – a doua oprire a Trenului Regal – în Gara din Adjud
- ora 16:20 – a treia oprire a Trenului Regal – în Gara din Oneşti
- ora 16:50 – ceremonie de depunere de flori – la Cimitirul Eroilor din Oituz, în memoria oştaşilor români căzuţi pe câmpul de luptă
* Ședința publică a Curții Constituționale a României – ora 9:00, la sediul CCR, din Str. Calea 13 Septembrie nr. 2, Sector 5
* MoneyGram şi UniCredit Bank lansează un nou serviciu de transfer de bani, unic pe piaţa din România – serviciul Cash2 ATM – ora 10:00, la UniCredit Bank, Bd.Expoziţiei nr. 1F
* Înscrierea candidaţilor la sesiunea august-septembrie a examenului de Bacalaureat (11 – 14 iul.)
* Are loc dezbaterea cu tema «Sociologia gustiană între „afirmare” interbelică şi „reabilitare” socialistă» – ora 18:00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. Evenimentul este prilejuit de apariția a două numere tematice din Revista Română de Sociologie, coordonate de Zoltán Rostás și Ionuț Butoi sub titlul „Perpetua (re)întemeiere a sociologiei românești” (vol. 1-2) și a volumelor de antologii „Transhumanța” interbelică în Balcani. Studii și articole despre aromâni în publicațiile gustiene, coord. de Zoltán Rostás și Martin Ladislau Salamon, respectiv „Culturalizare în uniformă. Articole și documente despre Serviciul Social” (1938-1939), ediție de Zoltán Rostás și Dragoș Sdrobiș, Editura Paideia
* Zalău: Cea de-a şasea ediţie a festivalului de film „Tenaris Cinelatino” se deschide cu proiecția în aer liber a filmului „Vara s-a sfârșit”, regizat de Radu Potcoavă – ora 22:00, în amfiteatrul din Parcul Central (11 – 13 iul.)
* Beer Sheva, Israel: În Orașul Vechi și la Teatrul Fringe din Beer Sheva, va avea loc Festivalul de Teatru Fringe de la Beer Sheva, ajuns în acest an la ediția a VI-a, care va include în program spectacole din România, Austria, Franța și Spania, împreună cu cele mai bune spectacole de teatru fringe din Israel în peste 70 de evenimente artistice indoor și outdoor care vor avea loc pe străzile din Orașul Vechi. Alături de spectacole de teatru pentru adulți, festivalul găzduiește ateliere de artă în aer liber, spectacole pentru copii, reprezentații de mimă și pantomină și concerte de muzică pop (11 – 13 iul.)
* Debrecen, Ungaria: Vernisajul oficial al expoziţiei temporare itinerante „Aurul şi argintul antic al României” – ora 11:00, la Muzeul „Deri” din Debrecen (12 iul. – 15 oct.)
* Portugalia: România participă la Festivalul Internațional de Teatru din Almada (4 – 18 iul.), cu spectacolul „Richard al III-lea se interzice” de Matei Vișniec, în regia lui Răzvan Mureșan, în interpretarea actorilor de la Teatrul Național Cluj-Napoca – ora 18:00, în sala Experimental a Teatrului Municipal Joaquim Benite din Almada
* * * * *
– Bruxelles: Reuniune a Consiliului Afaceri Economice şi Financiare al UE (ECOFIN)
– Bruxelles: Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, are o întrevedere cu Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, Federica Mogherini
– Tallinn, Estonia: Vizita premierului japonez, Shinzo Abe
– Taipei, Taiwan: Vizita preşedintelui paraguayan, Horacio Cartes, pentru marcarea a 60 de ani de la stabilirea relațiilor dintre cele două țări. Paraguay este una dintre cele 20 de state care au recunoscut independenţa insulei
– Geneva: Sesiune extraordinară a Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), în cadrul căreia va avea loc prezentarea Oraşelor Candidate la JO 2024/2028, la eveniment fiind aşteptat preşedintele francez, Emmanuel Macron (11 – 12 iul.)
– Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului va notifica în scris o serie de hotărâri judecătorești
– Bosnia-Herţegovina: Zi de doliu naţional, când la Potočari va avea loc o reuniune de comemorare a victimelor de la Srebrenica, care au fost ucise în anul 1995. La această manifestare vor mai fi îngropate rămășițele a peste 70 de victime, inclusiv șapte minori, dintre care cel mai tânăr, Damir Suljic, în vârstă de 15 ani, iar rămășițele au fost găsite la Bratunac, în groapa comună Bljeceva
Miercuri, 12 iulie
* Sinaia: Curtea Veche Publishing și Muzeul Național Peleș organizează lansarea cărții-album „Povestea Castelului Peleş”, scrisă de Alteța Sa Regală Principele Radu al României – ora 15:00, la Muzeul Național Peleș, în Sala de Muzică, Aleea Peleșului nr. 2.Evenimentul va avea loc în prezența Principelui Radu al României, Narcis Dorin Ion (manager al Muzeului Național Peleș), Mircea Hortopan (directorul de Patrimoniu al Muzeului Naţional Peleş) și Irén Arsene Máté (director general Curtea Veche Publishing). Prezentarea cărţii va fi urmată de o sesiune de autografe
* Curtea Constituțională a României va discuta sesizarea PNL referitoare la modificarea legii de funcționare a SRR și SRTv
* Negru Vodă, Jud. Constanţa: Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa şi Primăria Oraşului Negru Vodă organizează o acţiune de donare de sânge – între orele 8:30- 13:30, la Clubul Pensionarilor din localitate
* Conferinţă de presă privind lansarea proiectului „Cotroceni Creativ”, iniţiat de Muzeul Naţional Cotroceni şi co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional – ora 13:00, în Salonul Cerchez al Muzeului Naţional Cotroceni
* Bonţida, jud. Cluj: Ediţia 2017 a Festivalului „Electric Castle” – la Castelul Bánffy (12 – 16 iul.)
* Com. Prejmer, jud. Braşov: Federația Ecvestră Română, Primăria comunei Prejmer și C.S.E. 163 Plopi-Prejmer organizează “Cupa României – obstacole” – ora 16:00, la baza hipică din Prejmer
* * * * *
– Kiev: Cel de al 19-lea Summit UE – Ucraina (12 – 13 iul.). Uniunea Europeană va fi reprezentată de Donald Tusk, președintele Consiliului European, și de Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene. Ucraina va fi reprezentată de președintele Petro Poroșenko
– Londra: Vizita de stat a regelui Felipe VI al Spaniei, şi a reginei Letizia, în cadrul căreia urmează să se întâlnescă cu regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii (12 – 14 iul.)
– Hội An, Vietnam: Are loc cea de-a IV-a ediţie a Conferinţei pentru Dezvoltarea Infrastructurii financiare a APEC, privind reformele infrastructurii financiare
– La Rochelle, Franţa: Cea de-a 33-a ediţie a Festivalului „ Les Francofolies”, cu participarea a peste 80 de artişti
Joi, 13 iulie
* Vernisajul expoziţiei de pictură „A’TOPIA”, cel mai nou proiect al artistul vizual Ciprian Istrate – ora 19:00, la Galeria Galateca, Str. C.A. Rosetti nr. 2-4 (13 iul. – 3 sep.)
* ARCUB, organizează vernisajul expoziției „Life is What Happens to You While You’re Busy Making Other Plans” care tratează o serie de teme și probleme filosofice, precum: predestinarea, hazardul și relativismul unor situații și contexte – ora 19:00, la sediul ARCUB, Str. Lipscani nr. 84-90. Selecția curatorială realizată de Simona Vilău prezintă șase artiști români: Ioana Alexe, Alina Buga, Ciprian Paleologu, Alexandru Rădvan, David Șandor și Bogdan Vlăduță (13 iul. – 16 aug.)
* Sinaia: jmEvents organizează Festivalul Internaţional „EUROPAfest Summer Edition”, care va cuprinde concerte de jazz şi muzică clasică, susţinute de artişti din 16 ţări – Marea Britanie, Australia, Canada, Elveţia, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Japonia, Noua Zeelandă, Polonia, România, Singapore, Spania, Taiwan şi SUA, în cadrul programelor „Summer Concert at Castle” (15 iul.), „Concert in the Park” (20 iul.), „Summer Magic Dream” (21 iul.), „Before Sunset” (22 iul.), „Gala EUROPAfest Summer Edition” (23 iul.) şi „Classic in Church” (24 iul.). EUROPAfest Summer Edition include şi cea de-a VI-a ediţie a Summer Music Academy Sinaia, un stagiu internaţional de pregătire instrumentală, pentru vioară, violoncel, flaut, muzică de cameră şi jazz. Evenimentele se vor desfăşura la Casino Sinaia, Parcul „Dimitrie Ghica”, Sala King’s Valley, Hotel Mara, Castelul Peleş şi Biserica Catolică (13 – 25 iul.)
* * * * *
– Berlin: Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, și ministrul german de externe, Sigmar Gabriel, vor participa la ceremonia de închidere a „Anului schimburilor de tineret ruso-germane”
– Tallinn: Reuniunea informală a miniștrilor mediului din cadrul UE, privind schimbările climatice (13 – 14 iul.)
– Los Angeles, SUA: Au loc nominalizările premiilor „Emmy” pentru televiziune
Vineri, 14 iulie
* Are loc celebrarea a 25 de ani de la înființarea Consiliului Național al IMM-urilor – 146 ani de activitate patronală şi, totodată, se va lansa și lucrarea „Carta Albă a IMM-urilor din România 2017”, realizată de prof.univ.dr. Ovidiu Nicolescu în parteneriat cu Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat – ora 10:00, la Hotel Caro, Bd. Barbu Văcărescu nr. 164. Vor participa: preşedintele Klaus Iohannis, Florin Jianu, președinte CNIPMMR, Hans Klemm, ambasadorul SUA la Bucureşti, Ilan Laufer, ministrul mediului de afaceri, comerț și antreprenoriat, Mihai Fifor, ministrul economiei, Victor Negrescu, ministrul delegat pentru afaceri europene, Rovana Plumb, ministru delegat pentru fonduri europene
* Asociaţia „Pro Muzeum” organizează „Zilele Muzeului Comunicaţiilor şi Informaticii” – ora 10:00, Cazarma UM 01668, Şos. București-Ploiești km. 12,5 (14 – 16 iul.)
* Ziua Naţională a Franţei, va fi celebrată la Reședința Franţei, Str. Biserica Amzei nr. 13-15 cu începere de la ora 16:00, tematica din acest an fiind „Franța Sportivă”
* Sibiu: Începe cea de-a III-a ediţie a festivalului internaţional de chitară „Sibiu Guitar Meeting”, care anul acesta va reuni peste 400 de muzicieni – ora 12:00, în Piaţa Mică (14 – 16 iul.)
* Cesky Krumlov, Republica Cehă: Concert extraordinar al sopranei Angela Gheorghiu şi tenorului mexican Ramón Vargas în deschiderea celei de-a XXVI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Muzică de la Cesky Krumlov – ora 20:30, în Grădina Pivovarska (14 iul. – 5 aug.)
* Sibiu: Începe „Sibiu Streetball”, competiție de baschet 3×3, recunoscută de Federația Internațională de Baschet – ora 12:00, în Parcarea Teatrului Naţional Radu Stanca (14 – 16 iul.)
* Are loc „Paprika Fest”, festival dedicat iubitorilor de mâncare condimentată, organizat de Asociația Culturală Euro Est Alternativ – pe terasa Berăriei H (14 – 16 iul.)
* Sibiu: Are loc „Sibiu Fashion Days”, eveniment în cadrul căruia câţiva dintre cei mai cunoscuţi designeri români – Cătălin Botezatu, Clara Rotescu şi Alexandra Calafetean, îşi vor prezenta cele mai noi colecţii – ora 19:00, în Sala de Conferinţe a Hotelului Împăratul Romanilor (14 – 15 iul.)
* * * * *
– Paris: Pentru prima dată, președintele american Donald Trump, împreună cu omologul său francez, Emmanuel Macron vor participa la Parada Militară Tradițională de pe bulevardul Champs-Elysées
– Ierusalim: Alegerea şefului Partidului laburist, principala formaţiune de opoziţie din Israel (al doilea tur)
Sâmbătă, 15 iulie
* Organizaţia neguvernamentală „Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României”(CNMR) organizează, în perioada 15 iulie 2017 – 1 decembrie 2018, Programul „#ROMÂNIA 100”, în contextul aniversării a 100 de ani de la Marea Unire. Organizaţiile membre ale CNMR vor desfăşura mai multe activităţi, printre care se numără dezbateri la nivel central şi în fiecare judeţ cu privire la procesul de realizare a României Mari
* Concert de muzică clasică și folclor balcanic cu Marius Mihalache, acompaniat de band-ul său – ora 20:00, pe terasa Berăriei H
* Satu Mare: Are loc prima ediție a Festivalului Internațional de Fanfare, cu invitați din România, Polonia și Ungaria – ora 17:00, în Piața 25 Octombrie. Evenimentul este organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare și în parteneriat cu Primăria Municipiului Satu Mare (15 – 16 iul.)
* Třeboň, Republica Cehă: Institutul Cultural Român este partener în organizarea concertului sopranei Elena Moşuc, la gala Festivalului Internaţional de Muzică Clasică „Třeboňská nocturna” – ora 19:30, la Primăria oraşului Třeboň. Concertul va fi dedicat memoriei cântăreţei de operă de origine cehă, Ema Destinnová (1878 – 1930)
* * * * *
– Lagos, Nigeria: Premiile „African Movie”, echivalente ale Oscarurilor pentru cinema-ul african
Duminică, 16 iulie
* Sibiu: Are loc evenimentul muzical „Piano Rocks”, susţinut de pianista Teodora Cîrciumaru şi Ovidiu Ioncu „Kempes”, alături de Dombi Emanuel (trombon), Andrei Marcovici (percuţie), Romulus Cipariu (țambal) şi cvartetul braşovean 4Tune! – ora 20:00, la Sala Thalia
* Câmpina: Cea de-a XXIII-a ediţie a Festivalul Folcloric „Hora Prahoveană” – ora 11:00, în zona de agrement “Fântâna cu cireşi”, de pe Muscel
* Câmpulung, jud. Argeş: Are loc competiţia ciclistă „Lupii Dacilor-Trofeul Muscelului” – ora 11:00, startul se va da la Primaria Municipiului
* Com. Zădăreni, jud. Arad: Spectacol ecvestru la Ferma de Cai Andaluzi – ora 9:30
* * * * *
– Brazzaville, Republica Congo: Alegeri legislative locale şi municipale
* * * * *