A şasea extincţie în masă este în curs pe Pământ

„Anihilarea biologică” a speciilor care are loc de câteva decenii reprezintă a şasea extincţie în masă din istoria Terrei şi ia proporţii mai de temut decât se anticipase. Acesta este avertismentul cercetătorilor care au făcut o analiză a speciilor rare şi comune şi au constatat că au dispărut miliarde de populaţii regionale sau locale de animale sălbatice. Specialiştii pun această criză pe seama suprapopulării de către oameni şi a consumului excesiv al acestora şi avertizează că situaţia ameninţă supravieţuirea civilizaţiei umane, iar timpul în care se mai pot lua măsuri de contracarare a efectelor negative este foarte scurt.
Studiul, care a fost publicat în jurnalul Proceedings of the National Academy of Sciences, renunţă la tonul de obicei sobru al lucrărilor ştiinţifice şi califică masiva pierdere de specii drept o „anihilare biologică” ce reprezintă „un atac înspăimântător asupra fundamentelor civilizaţiei umane”. Profesorul Gerardo Ceballos, de la Universidad Nacional Autonoma de Mexico, cel care a coordonat cercetarea, spune că „situaţia a devenit atât de dezastruoasă, încât nu ar fi etic să nu folosim cuvinte dure”.

Cercetătorii au descoperit că o treime din miile de specii care înregistrează un declin al populaţiilor lor nu sunt considerate actualmente periclitate şi că până la 50% din toate exemplarele de animale s-au pierdut în ultimele decenii. Aproape jumătate din mamiferele terestre au pierdut 80% din efectivele lor din secolul trecut. Unul din cazurile emblematice de specii în declin accentuat este cel al leilor, care cândva populau Africa, sudul Europei, Orientul Mijlociu şi ajungeau până în nord-vestul Indiei, în vreme ce astăzi habitatul lor s-a restrâns la câteva enclave minuscule din teritoriile iniţiale. Speciile dispar din cauza distrugerii habitatului, vânătorii excesive, poluării, a invaziei unor specii străine şi a schimbării climei. Dar cauza ultimă a tuturor acestor factori este „suprapopularea umană şi permanenta creştere a populaţiei globului precum şi supraconsumul, mai ales de către cei bogaţi”, spun oamenii de ştiinţă.

Cele cinci extincţii în masă precedente

*Cu 443 de milioane de ani în urmă, la sfârşitul erei Ordoviciene, o glaciaţiune severă a dus la scăderea nivelului mării cu 100 de metri, efectul fiind dispariţia a 60-70% din toate speciile care pe atunci erau preponderent marine. Apoi, la scurt timp, gheţarii s-au topit, provocând un deficit de oxigen în apele mării.

*Cu 360 de milioane de ani în urmă, la sfârşitul Devonianului, o schimbare climatică prelungită a distrus din nou formele de viaţă din mările cu ape puţin adânci, ucigând 70% din specii, inclusiv aproape toţi coralii.

*Cu 250 de milioane de ani în urmă, în Permian-Triasic. Aceasta a fost extincţia cea mare – în care au pierit aproape 95% din specii, inclusiv trilobiţii şi insectele gigante – şi a avut o legătură putenică cu erupţiile vulcanice masive din Siberia care au provocat un episod sălbatic de încălzire gloală.

*Cu 200 de milioane de ani în urmă, în Triasic-Jurasic, s-au pierdut trei sferturi din specii, majoritatea tot din cauza unui val uriaş de erupţii vulcanice. S-au creat astfel condiţiile propice pentru dezvoltarea dinozaurilor.

*Cu 65 de milioane de ani în urmă, în Cretacic-Terţiar. Impactul unui asteroid gigantic care a lovit Mexicul, imediat după producerea unor erupţii vulcanice pe actualul teritoriu al Indiei, a pus capăt perioadei dominaţiei dinozaurilor şi amoniţilor. Mamiferele şi în cele din urmă oamenii au profitat./abuzoian

www.theguardian.com – 10 iulie

https://www.theguardian.com/environment/2017/jul/10/earths-sixth-mass-extinction-event-already-underway-scientists-warn