rosia-perfecta-5
prof. univ. dr. Radu Șumălan

După patru ani în care au căutat și tezaurizat soiurile de tomate tradiționale din vestul țării, un grup de cadre didactice de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, coordonat de prof. univ. dr. Radu Șumălan, a pornit un intens program din care să rezulte hibrizi productivi cu gust, aspect și mai ales rezistență la boli. Profesorul Radu Șumălan spune că “țăranul român este cel mai bun ameliorator pentru că face selecția aceasta pe o durată îndelungată de timp, 30-40 de ani. În fiecare toamnă își alege acele roșii care îi plac mai mult, care au cel mai bun gust, cea mai bună aromă și probabil forma cea mai frumoasă. Pornind de la această premisă că materialul biologic pe care noi l-am colectat este de foarte bună calitate, am încercat să rezolvăm cu precădere trei probleme: toleranța la boli, adică să nu trebuiască să fie stropite prea des sau dacă le stropim, atunci le stropim cu tradiționalul sulfat de cupru, să aibă productivitate rezonabilă și să aibă un gust foarte bun”. Prin demersul lor, dascălii bănățeni încearcă să salveze, să îmbunătățească și să redea cultivatorilor de tomate din vestul României roșia bănățeană. “Cei în vârstă dacă se duc nu rămâne în schimb nimic pentru că tinerii preferă să cumpere răsadurile din piață sau să cumpere sămânța din supermarket sau chiar, mai rău, să cumpere direct produsul, roșia, ardeiul, morcovul, din supermarket”, spune profesorul Radu Șumălan. Omologarea celor patru hibrizi este cerută atât pentru spațiile protejate cât și pentru culturile de câmp. Noile plante create fructifică pe aproximativ pe zece etaje de producție, în funcție de tehnologia aplicată. Cei patru hibrizi vor putea fi omologați anul viitor. Pentru a demonstra calitatea roșiilor create, profesorul Radu Șumălan propune chiar și degustări asezonate cu pâine tradițională de casă stropită cu ulei de măsline și chiar cu un pahar de vin pentru cunoscători./cionescu/ddaniela

RADOR (10 iulie)