Betonul roman este mai rezistet decât cel contremporan, chiar și după 2.000 de ani. Oamenii de știință au rezolvat misterul acestei solidităţi impresionante. La aproximativ 2.000 de ani după ce au fost construite, porturile antice romane din beton sunt încă prezente în Europa. De atunci, mai multe clădiri moderne s-au dovedit a fi mult mai puțin durabile, ele fiind erodate de apă de-a lungul deceniilor. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Utah au aflat în cele din urmă secretul diferenței de rezistență și cred ca descoperirea lor ar putea contribui la construirea unor clădiri moderne mai ecologice. Conform acestor cercetători, betonul utilizat pentru unele ziduri romane vechi a fost realizat dintr-un amestec de var nestins (oxid de calciu), apă de mare, cenușă vulcanică și roci. Această combinație determină o anumită reacție, numită după orașul italian Pozzuoli din regiunea Napoli „possolanic reaction”. Cercetătorii au descoperit acum că elementele care compun cenuşa vulcanică reacționează cu apa de mare, având ca rezultat întărirea materialului. Aşadar, în loc să se erodeze, în special în prezența apei de mare, materialul pare să câștige rezistenţă în comparaţie cu betonul modern pe care valurile marine îl erodează. De asemenea, oamenii de ştiinţă au descoperit că betonul roman conținea „tobermorit”, un mineral rar care dă şi mai multă soliditate structurii. Atunci când acest tip de beton este expus la apa de mare, elementul se cristalizează şi se extinde. Expunerea pe termen lung la apa de mare le-a permis acestor cristale să crească, întărind betonul și evitând apariția de fisuri. /rcostea/ddaniela
www.levif.be – 10 iulie
