Premierul Mihai Tudose are întâlniri la Bruxelles cu cele mai înalte oficialităţi europene

Premierul Mihai Tudose are, astăzi, la Bruxelles, întâlniri cu cele mai înalte oficialităţi europene, cărora le va transmite că România este un partener serios care îşi respectă toate angajamentele asumate. Vor fi prezentate priorităţile actualului Guvern, cu accent asupra temelor economice, poziţia României privind viitorul Uniunii Europene, pregătirea preluării preşedinţiei Consiliului European şi îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor europene – se arată într-un comunicat al Guvernului. Aceasta este prima vizită la Bruxelles a premierului Mihai Tudose, care va fi însoţit de ministrul delegat pentru afaceri europene, Victor Negrescu. /eendrefy/sdm2

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 iulie