Deputatul european Siegfried Mureşan a declarat astăzi că România ocupă ultimul loc între statele membre ale Uniunii Europene la absorbţia fondurilor europene în blocul comunitar. Comisia pentru control bugetar a Parlamentului European va discuta mâine la Bruxelles despre nivelul absorbţiei fondurilor europene în perioada 2007 – 2013 şi despre cauzele nivelului scăzut al absorbţiei din România. Într-un comunicat primit la redacţie, europarlamentarul mai susţine că ţara noastră a pierdut aproximativ 3 miliarde de euro din cele aproape 20 de miliarde de euro, fonduri structurale şi de coeziune, bani gratuiţi pe care Uniunea Europeană i-a alocat ţării noastre pentru perioada 2007 – 2013./rduinu/atataru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 iulie, ora 20:01