Paradă militară la Paris, de Ziua Naţională a Franţei, în prezenţa preşedintelui american Donald Trump

Parada militară de Ziua Naţională a Franţei are loc azi la Paris, în prezenţa preşedintelui american Donald Trump, invitat de omologul său Emmanuel Macron, pentru a marca 100 de ani de la intrarea Statelor Unite în Primul Război Mondial. La întâlnirea de aseară, cei doi au convenit să dezvolte cooperarea în domenii fără divergenţe, precum lupta antiteroristă, şi să ignore diferendul legat de combaterea încălzirii globale. Totuşi, potrivit France Presse, Donald Trump a lăsat să se înţeleagă că şi-ar putea schimba poziţia faţă de acordul global de protejare a mediul, de la Paris, pe care l-a denunţat luna trecută. Eugen Coroianu a urmărit convorbirile franco-americane, dar şi întâlnirea pe care preşedintele Macron a avut-o anterior cu cancelarul german Angela Merkel.
Reporter: Preşedinţii Trump şi Macron au declarat după întâlnirea de la Palatul Élysée că au puncte de vedere comune în multe privinţe şi că au trasat o agendă bilaterală de lucru pentru următoarele luni.
Emmanuel Macron: În materie de luptă împotriva terorismului, încă din primele zile părerile noastre sunt aliniate şi avem hotărârea deplină de a lua toate măsurile pentru a-i elimina pe terorişti şi pentru a elimina peste tot unde putem propaganda acestora. Pe internet, am convenit să ne întărim acţiunile şi cooperarea în lupta împotriva propagandei teroriste. În ceea ce priveşte situaţia din Irak şi Siria, am hotărât să lucrăm în continuare împreună în special pentru a găsi iniţiative diplomatice care să permită elaborarea unei foi de parcurs după încetarea luptelor.
Reporter: Declaraţiile preşedintelui francez au fost susţinute de cele ale omologului american Donald Trump.
Donald Trump: Astăzi ne confruntăm cu noi ameninţări din partea unor regimuri precum cele din Coreea de Nord, Iran sau Siria şi din partea unor guverne care le finanţează şi le sprijină. Întâmpinăm, de asemenea, mari ameninţări din partea organizaţiilor teroriste, care au declarat război vieţilor inocente. Astăzi am discutat cum ne putem întări parteneriatul vital în domeniul securităţii.
Reporter: Tot ieri, la Paris a avut loc şi cel de-al 19-lea Consiliu ministerial franco-german, care i-a adus faţă în faţă pe preşedintele Macron şi cancelara Angela Merkel. Cei doi par a se fi înţeles în ceea ce priveşte o eventuală înfiinţare a unui buget al Zonei Euro, gestionat de un ministru european de finanţe./atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 iulie