Preşedintele Klaus Iohannis merge astăzi la Cincu, în judeţul Braşov, unde are loc o demonstraţie militară în cadrul exerciţiului multinaţional „Saber Guardian 2017”. Alături de şeful statului va fi prezent ministrul apărării naţionale, Adrian Ţuţuianu, împreună cu alte oficialităţi.
Reporter: Nucu Jalea – „Saber Guardian ’17” este un exerciţiu întrunit cu trageri de luptă, la care participă aproximativ 5.000 de militari din şase ţări, 650 de mijloace de luptă şi 30 de aparate de zbor. Aceştia vor prezenta o demonstraţie dinamică a unui exerciţiu de tragere întrunit, care va include focuri de aviaţie şi artilerie, desfăşurate în sprijinul unităţilor blindate terestre. La finalul activităţii va avea loc ceremonia de activare a Comandamentului Brigăzii multinaţionale Sud-Est, care se află în coordonarea comandamentului multinaţional de divizie şi reprezintă una dintre măsurile luate în urma Summitului NATO de la Varşovia.
Preşedintele Klaus Iohannis este aşteptat să sosească în jurul orei 10:00 în poligonul de la Cincu./cvanatoru