Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat că în timpul vizitei la Washington va discuta cu oficialii americani despre relaţiile Belgrad – Pristina şi relaţiile dintre Serbia şi Rusia. „Din declaraţii am observat că sunt interesaţi de relaţiile Belgradului cu Pristina şi cu Rusia. Le vom prezenta poziţiile noastre şi vom încerca să primim sprijin pentru politica noastră serioasă şi responsabilă de a rezolva problemele din Balcanii de Vest” – a declarat Vucic. În prima zi a vizitei la Washington, preşedintele Serbiei are prevăzute întâlniri cu comandatul Gărzii Naţionale a SUA şi al Gărzii Naţionale a statului Ohio, cu care va discuta despre asctivităţi comune, despre neutralitatea militară a Serbiei şi colaborarea militară sârbo-americană, precum şi despre participări comune în misiuni internaţionale de pace sub auspicii ONU. De asemenea, se vor discuta şi modalităţi prin care Serbia poate contribui la lupta împotriva terorismului. „Până acum am ajutat cu arme şi muniţie şi cred că o vom putea face şi în viitor” – a declarat Vucic, adăugând că la Washington se va întâlni cu oameni de afaceri americani care au investit sau intenţionează să investească în Serbia. Punctul culminant al vizitei va fi întâlnirea cu vicepreşedintele SUA, Mike Pence, cu care va discuta despre neutralitatea militară a Serbiei. „Serbia are o clară politică de neutralitate, nu avem aspiraţii de a intra într-o anumită alianţă militară. Dorim o bună cooperare cu americanii, ruşii, NATO şi cu oricare alţii, dar fără aderarea într-o alianţă” – a subliniat Vucic./rmihaj/menescu
(www.beta.rs – 17 iulie)