Astăzi debutează, în Capitală, Zilele Unteatru, dedicate împlinirii a şapte ani de la înfiinţarea unuia din cele mai reprezentative teatre independente din România. Ce au pregătit organizatorii aflăm chiar de la iniţiatorul proiectului, regizorul Andrei Grosu.
Andrei Grosu: Ca în fiecare an, în plină vară, sărbătorim anii noştri. Anul ăsta împlinim şapte ani. Pentru noi înseamnă enorm şapte ani şi, timp de cinci zile, facem acest microfestival, cu toate spectacolele din stagiunea curentă. Şi o să mai avem şi trei premiere: o premieră Gigi Căciuleanu, cu Lari Giorgescu, o premieră Radu Iacoban – „Îngrijitorul”, Harold Pinter, o premieră oficială Hansel şi Gretel, primul spectacol al Teatrului Unteatru pentru copii, şi, ca în fiecare an, invităm o trupă prietenă. Anul trecut a fost o trupă din New York, acum doi ani – o trupă din Londra, anul ăsta invităm o trupă din Timişoara, pe cei de la Auăleu. În fiecare seară o să avem câte un concert, Fără zahăr, Jurjac, Partizan, Byron, Maria Răducanu şi Maxim Belciug. E un program destul de încărcat. Miercuri, joi, vineri, începând cu ora 18:00 până târziu în noapte, sâmbătă şi duminică – de la 10:00 până târziu în noapte, nonstop spectacole./asalar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 iulie