Pentru a purta războaiele ce vor veni, alianța transatlantică va trebui să înceapă să cheltuiască mai mult – dar nu pe tancuri şi pe avioane de luptă
FOREIGN POLICY (SUA), 20 iulie 2017 – Mult discutata solicitare ca membrii NATO să aloce 2% din PIB pentru apărare este o măsură dură, deseori neînţeleasă sau criticată. Dar există beneficii clare pentru un astfel de indicator de referinţă. El pune accentul pe necesitatea unor cheltuieli militare adecvate – în mod special importante în democraţii, unde voturile se obţin în mod obişnuit prin reduceri fiscale şi asistenţă socială, nu cu tancuri şi pensii pentru soldaţi. Este un instrument care construieşte unitatea, sporeşte capacitatea NATO de a acţiona, inclusiv în cadrul operaţiunilor umanitare din străinătate, este un factor de disuasiune, care descurajează aventurismul din partea Moscovei sau de oriunde altundeva. Dar toate instrumentele pot fi „coclite” sau depăşite, iar indicatorul de referinţă de 2% existent este un exemplu perfect. Acum, că „războiul” se poartă şi prin atacuri cibernetice, subversiune, spionaj şi răspândirea de ştiri false, la fel de mult cum se bazează şi pe tancuri, Occidentul are nevoie de o cerinţă minimă de bază pentru cheltuielile pentru „apărarea hibridă”: serviciile de poliţie, serviciile de contrainformaţii şi altele asemenea. O mare parte din toate astea ar putea părea ca şi cum nu ar trebui să fie treaba NATO; aceasta este o alianţă militară şi nu ar trebui să fie mai responsabilă de „paraşutarea” de investigatori financiari speciali pentru a verifica dacă băncile britanice spală bani ruseşti murdari, decât ar trebui să vâneze spioni în Balcani. Dar ar trebui să conteze la fel de mult pentru membrii alianţei atunci când colegii lor cheltuiesc prea puţin pentru măsurile de apărare împotriva războiului hibrid, cum contează atunci când cheltuiesc prea puţin pentru armată. Având în vedere faptul că NATO recunoaşte acum atacurile cibernetice drept motive posibile pentru invocarea articolului 5, clauza de apărare reciprocă a Alianţei, apărarea cibernetică naţională slabă este o posibilă invitaţie la un conflict mai larg. În general, un eşec în abordarea apărării nonkinetice subminează solidaritatea şi consolidarea încrederii comune în inima NATO.
În definitiv, aderarea la NATO este o garanţie puternică, dar numai parţială. Luaţi exemplul Muntenegrului (care cheltuieşte aproximativ 1,3% din PIB în domeniul apărării). Cea mai recentă ţară care a aderat la clubul NATO, o mică ţară balcanică, a fost primită sub umbrela alianţei, la începutul lunii iunie, ca parte a unui efort de a impulsiona o integrare în continuare cu Occidentul şi de a asigura un angajament mai mare al NATO faţă de regiunea balcanică. Muntenegru este acum probabil în siguranţă în faţa acţiunii militare ruseşti, dar cum rămâne cu măsurile sub acoperire? La scurt timp după aderare, ţara a fost afectată de un grav atac cibernetic – probabil ca o consecinţă a noului său statut. Atacul a avut loc câteva luni după ce 20 de muntenegreni şi sârbi au fost arestaţi şi, împreună cu doi ruşi, au fost acuzaţi de planificarea unei lovituri de stat. Muntenegru a susţinut că Moscova se află în spatele operaţiunii, iar negările sistematice ale Rusiei nu au convins. Dacă lovitura ar fi reuşit, ar fi lăsat cel mai nou membru al NATO într-o stare de dezordine severă, vulnerabil la noi subversiuni politice. Ar fi fost un avertisment de rău augur pentru restul Balcanilor: puneţi-vă cu Moscova, încredeţi-vă în Occident, şi cine ştie cu ce fel de primejdii vă veţi confrunta. Şi, dacă Muntenegru ar fi fost destabilizat cu succes, haosul probabil ar fi încurajat un aventurism rus mai agresiv, şi nu doar în Balcani.
Cu Occidentul, şi Europa în special, angajate – ne place sau nu – într-un război politic, ar trebui să acordăm cât mai multă atenţie garantării standardelor minime comune de „apărare hibridă”, aşa cum facem cu cheltuielile militare. Ancheta mea preliminară – cu ajutorul lui Jakub Maco, un asistent de cercetare de la Institutul de Relaţii Internaţionale din Praga – indică faptul că sumele alocate tipurilor de elemente care constituie apărare hibridă variază într-adevăr pe scară largă în cadrul alianţei. Grafica aparţine C.K. Hickey. PIB-ul este furnizat de Eurostat, pentru anul 2016. Cifrele pentru Poliţie provin de la Eurostat (2015), cu excepţia Albaniei, Spaniei şi Turciei. Cifrele bugetului de informaţii provin din diferite surse, dar cele comparabile pentru Grecia, Islanda, Italia şi Luxemburg nu erau disponibile. Noul membru Muntenegru nu a fost inclus.
Poliţia, de exemplu, contribuie direct la „securitatea hibridă”. Nu numai că uneori criminalitatea organizată este un instrument de activitate secretă rusească, dar un sentiment de nesiguranţă publică poate fi mobilizat de propaganda rău-intenţionată, pentru a genera tensiuni sociale şi a susţine agende politice extremiste divizate. O forţă de poliţie capabilă, bine pregătită şi cu resurse, oferă statului răspunsuri mai clare în perioadele de criză. A desfăşura soldaţi împotriva rebelilor, de exemplu, nu este doar o optică proastă; ea creşte riscul de escaladare. Cu toate acestea, datele disponibile sugerează că unele ţări abordează o finanţare mai adecvată pentru poliţie, decât altele. Cu toate că permit anumite discrepanţe în calitatea acestei informaţii timpurii şi încă parţiale – cheltuielile pentru poliţie sunt adesea greu de comparat între ţări, dată fiind diversitatea forţelor locale şi naţionale – am constatat totuşi o variaţie semnificativă. Cheltuielile pentru poliţie sunt în medie de 0,93 la sută din PIB, variind de la 1,4 la sută în Bulgaria şi Grecia, până la 0,5 la sută în Danemarca, Luxemburg, Norvegia şi Spania. Serviciile de securitate şi de contra-informaţii reprezintă, de asemenea, un aspect esenţial al apărării hibride. Acestea sunt necesare pentru a ajuta la monitorizarea şi oprirea operaţiunilor de spionaj străin şi de subversiune şi a finanţării secrete în „conturi negre”, utilizată pentru a susţine grupurile şi activităţile destabilizatoare. Când se compară cheltuielile de aici, calitatea datelor este de remarcat din nou: cifrele anormal de scăzute ale serviciilor de securitate ale Franţei şi cele neaşteptat de ridicate din România sunt probabil artefacte ale definiţiilor incoerente a ceea ce se califică drept agenţie de securitate. Dar este posibil să tragem o concluzie amplă – şi anume, că aceste cheltuieli variază enorm pe întregul continent. Cheltuielile de contrainformaţii şi de securitate în rândul ţărilor europene sunt în medie de 0,07% din PIB, dar (exceptând Franţa şi România) variază de la 0,15%, până la 0.01% în Belgia. Aceste disparităţi riscă să creeze vulnerabilităţi pentru toată lumea. Este, de exemplu, recunoscut faptul că Republica Cehă (sub medie, în ceea ce priveşte cheltuielile de contrainformaţii) este un centru pentru operaţiunile de informaţii ruseşti în Europa Centrală şi în privinţa NATO, iar sediul UE din Belgia (inferior) este un teren propice pentru spionii Moscovei.
Cu siguranţă, putem pune întrebări aici. Acesta a fost un exerciţiu exploratoriu rapid, menit mai puţin să furnizeze răspunsuri, şi mai mult să investigheze dacă ar putea exista motive pentru o analiză mai serioasă, pe viitor. Dar, totuşi, el aduce dovezi interesante despre priorităţile şi preocupările europene. Astfel, ţări precum Bulgaria şi Estonia, care recunosc un efort serios şi susţinut al Moscovei de a pătrunde în ele şi a le submina, au cheltuieli peste medie pentru contrainformaţii. Dar alţii par să neglijeze acest element al securităţii lor, concentrându-se prea mult asupra poliţiei, armatei obişnuite sau asupra niciuneia dintre ele.
Pur şi simplu, existenţa unui standard de referinţă pentru apărarea hibridă va îmbunătăţi în mod inevitabil calitatea datelor. De asemenea, va forţa ţările europene să facă ceva nou pentru majoritatea acestora: să ia în considerare întreaga gamă de măsuri de apărare nonkinetice disponibile, de la contrainformaţii la conştientizarea mass-media, ca parte a unui concept unic de securitate unificat. Deci este timpul să avem această conversaţie. Cheltuielile nonkinetice de securitate, la fel ca bugetele de apărare, asigură protecţie la diferite niveluri. Blochează activităţile străine rău-intenţionate, oferă a gamă largă de capacităţi şi răspunsuri şi acţionează ca un factor de descurajare. Într-o epocă a războiului hibrid, standardele minime comune de apărare hibridă sunt o necesitate.
Autor: Mark Galeotti
https://www.yahoo.com/news/trump-nato-obsolete-165844189.html
Traducerea: Cristina Zaharia/czaharia/abuzoian
