Demarată în timpul operaţiunilor miliatre de la începutul lunii august 1944, ocupaţia sovietică a României a continuat şi după 23 august 1944. Convenţia de armistiţiu semnată pe 12 septembrie 1944 şi Tratatul de pace de la Paris din 1947 au conferit o bază legală ocupaţiei militare sovietice. La sfârşitul anului 1946, unităţile sovietice din România erau concentrate în cinci zone: Craiova–Slatina, Sibiu–Alba-Iulia, Constanţa şi Brăila–Focşani. În perioada 1948 – 1956, efectivele trupelor sovietice au rămas relativ stabile: două divizii complete plus unităţi de sprijin care formau aproximativ o a treia divizie. Ofiţeri sovietici au fost numiţi consilieri pentru a supraveghea reorganizarea Armatei Române după modelul sovietic. În acelaşi timp, statul român era obligat să suporte toate cheltuielile de întreţinere a trupelor de ocupaţie. De aceea, România dorea plecarea Armatei Roşii de pe teritoriul său. Primele tatonări au avut loc în 1955, dar acordul de repatriere a militarilor sovietici staţionaţi în România a fost semnat abia la 24 mai 1958. Martor al discuţiilor purtate cu sovieticii a fost fruntaşul comunist Gheorghe Apostol.
Conform Tratatul de pace de la Paris, trupele sovietice trebuiau sã rãmânã pe teritoriul României numai pânã la încheierea Tratatului de neutralitate cu Austria. Acest Tratat a fost semnat de Austria în 1955. Eram la mare, la odihnă…. Cum a auzit Dej cã Tratatul a fost semnat, ne-a cheamat la el, la vila lui: “Mã, bãieţi, o zi mare, înãlţãtoare pentru Ţara Româneascã!” “Ce s-a-ntîmplat, tovarãşe Dej?” “Austria a semnat Tratatul de neutralitate cu Naţiunile Unite.” Trupele sovietice, conform Tratatului de la Paris, puteau să rãmână numai pânã la semnarea Tratatului cu Austria. Noi nu ştiam care erau prevederile Tratatului de la Paris. Şi ni le-a citit Dej. “Trebuie sã ridicãm problema retragerii trupelor sovietice din România pe baza faptului cã Austria a semnat Tratatul de neutralitate cu Naţiunile Unite şi cã prevederile Tratatului sunt clare. Trebuie ca trupele sovietice sã se retragã!” Cum am procedat? Întâmplãtor Hruşciov făcea o vizitã oficialã în Bulgaria. Atunci s-a stabilit ca prin ambasadorul nostru de la Sofia şi prin ambasadorul sovietic de la Bucureşti sã se propunã tovarãşului Hruşciov ca la întoarcerea lui spre Moscova sã facã o escalã la Bucureşti. Pe aceste douã cãi a ajuns dorinţa noastrã la Hruşciov şi Hruşciov a acceptat. Şi-a venit. Şi am organizat un miting foarte frumos în Piaţa Victoriei, a vorbit Hruşciov, a vorbit şi Dej şi de la miting l-am dus direct pe Hrusciov la locuinţa lui Dej, pe marginea lacului. Acolo era un chioşc chiar pe marginea lacului şi-n chioşcul ãla ne-am strâns sã discutãm cu el problema asta. Ne-am pregãtit cu argumente bazate pe Tratatul de pace de la Paris. Şi am hotărât ca problema sã o prezinte Bodnãraş, pentru că vorbea foarte bine limba rusã. La aceastã întâlnire cu Hruşciov a fost Gheorghiu-Dej, Bodnãraş, eu – eram prim-secretar atunci al Comitetului Central, Pîrvulescu, Miron Constantinescu şi Chişinevschi. Bodnaraş a ridicat problema [retragerii trupelor sovietice]. Hruşciov s-a ridicat în picioare, a început sã strige, sã zbiere cã ne-am simţit bine sub aripile calde ale U.R.S.S.-ului pânã acum. Acum vrem sã zburãm. Nu ne mai convin aripile calde ale U.R.S.S.-ului, am devenit nişte naţionalişti, nişte anti-sovietici, ş.a.m.d. Au intervenit şi unii şi alţii. “Tovarãşe Hrusciov, noi v-am pus problema. Asta e o problemã prevãzutã într-un act internaţional. Dacã dumneavoastră socotiţi cã este bine sã retrageţi trupele, foarte bine! Dacã nu, rãspundeţi dumneavoastră opiniei publice internaţionale şi opiniei publice româneşti de ce nu vreţi sã retrageţi trupele.” S-a supãrat, a plecat la avion. Dej nu s-a dus [la aeroport], l-a trimis pe Bodnãraş. Bodnãraş l-a însoţit pe Hruşciov la avion, la aeroportul Bãneasa. Şi a plecat Hruşciov. Relaţiile cu conducerea sovieticã s-au rãcit. Din august şi pânã în noiembrie n-am mai avut nici un fel de relaţii pe linie de partid. Pe linie de stat am avut numai probleme care apãreau la ordinea zilei. Pentru 7 noiembrie 1955, Hruşciov a invitat ca o delegaţie de partid şi de guvern în frunte cu Dej sã participe la festivitãţile de la Moscova. Dej a propus sã meargã tot Bodnãraş în fruntea delegaţiei. Şi-a plecat Bodnãraş la Moscova.
A participat la toate festivitãţile care au avut loc, incusiv la recepţia care s-a organizat la Kremlin. Dupã terminarea recepţiei, Hruşciov şi Bulganin l-au invitat pe Bodnãraş şi i-au spus: “Tovarãşe Bodnãraş, noi am hotãrît sã retragem trupele sovietice din România. Dar aceastã hotãrîre n-a fost luatã pentru cã aţi ridicat voi problema, am luat-o pentru cã am considerat noi cã-i necesară!” Bodnăraş le-a mulţumit, s-a dus la hotel şi-a dat telefon lui Dej, cã pleacã imediat de la Moscova cu o veste foarte importantã. Şi-am plecat toţi la aeroport şi l-am aşteptat. Bodnaraş s-a dat jos din avion, ne-am îmbrãţişat, am intrat în salonul roşu de la aeroport şi ne-a spus: “Dragi tovarãşi, Hruşciov şi Bulganin mi-au spus cã partidul şi guvernul sovietic au hotãrît sã retragã trupele sovietice din România.” A fost un moment teribil! … Bucurie mare! Asta era în 1955. Retragerea trupelor sovietice din România a durat pânã în 1958.
[Arhiva de istorie orală – Radio România. Interviu realizat de profesor Ioan Scurtu şi Virginia Călin, 1995]
