THE WASHINGTON TIMES: 12 paraşutişti americani spitalizaţi, în urma unui exerciţiu nocturn, în România

Oficialii spun că 12 parașutiști din SUA au fost spitalizați, după ce au suferit răni minore, în timpul unui salt cu parașuta, pe timp de noapte, în România. Brent M. William, purtătorul de cuvânt al exercițiilor militare „Atlantic Resolve”, a declarat agenției române Agerpres că accidentul a avut loc sâmbătă devreme, la baza aeriană Câmpia Turzii, din nord-vestul României. El a spus că 500 de soldați au sărit din avioanele Hercule C-130, în timpul unui „exercițiu foarte riguros, care implică un anumit nivel de risc”. Purtătorul de cuvânt de la Spitalul Militar Cluj, Doina Băltaru, a declarat că 11 soldați au fost externaţi duminică. Ea a spus că un alt soldat a suferit o lovitură la coloană și va rămâne spitalizat încă două zile. Soldații au participat la Saber Guardian 17, un exercițiu condus de Armata SUA, care are ca scop creșterea coordonării între SUA, Bulgaria, Ungaria și România.

http://www.washingtontimes.com/news/2017/jul/23/12-us-paratroopers-hospitalized-after-night-jump-i/?utm_source=RSS_Feed&utm_medium=RSS