Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) lansează cea de-a X-a ediţie a Competiţiei celor mai bune practici din administraţia publică din România, competiţie adresată tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice. Scopul acestui demers îl reprezintă identificarea iniţiativelor, experienţei şi rezultatelor deosebite, obţinute la nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice din România.
Pentru acest an, tematicile sunt următoarele:
- Pilonul 1: Protecția mediului – o prioritate pentru administrația publică
- Pilonul 2: Implicarea cetățenilor – premisă în definirea serviciilor publice
- Pilonul 3: Diversitate şi egalitate de şanse pentru o administraţie publică atractivă şi competitivă.
Subliniem că perioada de înscriere în competiţie este 24 iulie – 31 august 2017, înscrierea efectuându-se on-line prin completarea unei aplicaţii, disponibile pe website-ul www.anfp.gov.ro, secţiunea Inovaţie şi Calitate/ Competiţia.
Competiția se finalizează cu premierea celor mai bune practici în cadrul conferinţei internaţionale „Inovaţie şi calitate în sectorul public”, precum și cu diseminarea acestora la nivel naţional printr-un Ghid de bune practici.
“Competiția bunelor practici a reușit să pună în valoare, an de an, tot mai multe rezultate deosebite ale instituțiilor și autorităților publice. Ediția cu numărul zece reprezintă pentru Agenția Națională a Funcționarilor Publici o confirmare a succesului acestui demers. În acest an, invit instituțiile și autoritățile publice să ne împărtășească din experiența lor valoroasă în ceea ce privește protecția mediului, implicarea cetățenilor, diversitatea și egalitatea de șanse”, este mesajul domnului Leonid-Augustin Moisiu, președintele ANFP.