Iniţiativa preşedintelui Igor Dodon de a organiza un referendum, examinată de Curtea Constituţională a Republicii Moldova

Curtea Constituţională a Republicii Moldova va examina astăzi sesizarea unui grup de deputaţi ai Partidului Liberal cu privire la iniţiativa preşedintelui Igor Dodon de a organiza un referendum în care să ceară, între altele, competenţe suplimentare. Liberalii cer anularea acestei iniţiative şi afirmă că referendumul este neconstituţional. Aceasta deoarece unele subiecte propuse de şeful statului nu pot fi supuse unui referendum, spun deputaţii liberali, dar şi pentru ca nu a fost respectată procedura prevazută de Legea Suprema. Potrivit decretului semnat de Igor Dodon, consultarea populară ar urma să fie organizată la 24 septembrie, transmite Radio Chişinău. /amirea/sdm2

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 iulie)