Viitoarea carte electronică de identitate, care va prelua şi funcţiile cardului de sănătate, ar urma să fie folosită de anul viitor. Termenul a fost anunţat astăzi la o dezbatere publică privind noul proiect de lege referitor la introducerea acestui document, ce va permite titularului şi să se autentifice pe internet pentru a beneficia de servicii bancare, fiscale sau educaţionale. Avantajele au fost prezentate de responsabilii de la Ministerul de Interne, dar opoziţia în rândul participanţilor a fost la un nivel ridicat, mai ales faţă de introducerea unui cip electronic în viitorul act de identitate – relatează reporterul Radio România Actualităţi, Ramona Alexandrescu.
Reporter: Ramona Alexandrescu – După ore de discuţii în contradictoriu, dezbaterea publică între societatea civilă şi reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne s-a încheiat. Noile cărţi de identitate electronice înseamnă atacuri împotriva Ortodoxiei, dar şi încălcarea drepturilor omului – acestea au fost concluziile celor prezenţi din cadrul societăţii civile.
-: Nu voi fi niciodată de acord, decât dacă mă arestaţi să mă amprentaţi, ca cetăţean al ţării acesteia şi care îmi plătesc taxele, impozitele. Niciodată.
Reporter: Marius Tache, director de comunicare, a spus că noile cărţi electronice de identitate sunt utile privind securizarea documentelor în contextul combaterii terorismului, al migraţiei ilegale şi al traficului de droguri şi de persoane.
Marius Tache: După ce va fi o lege adoptată, va urma o etapă care înseamnă achiziţii publice pe care Imprimeria Naţională le vor face şi, apoi, o etapă de impentare. Ceea ce noi ne dorim, Ministerul de Interne, este ca anul viitor să putem avea un prim exemplar al acestei cărţi noi de identitate, plecând fie şi de la premiza că anul viitor se împlinesc 100 de ani de la constituirea statului român modern şi ne-am dori ca cetăţenii români să aibă un act de identitate modern./eendrefy/sdm2