Nutriţia, sănătatea şi siguranţa alimentară, în centrul atenţiei cercetătorilor români şi din Europa centrală şi orientală

O reţea universitară regională în domeniul nutriţiei, a sănătăţii şi a siguranţei alimentare este creată cu sprijinul Agenţiei universitare a Francofoniei într-un context în care suntem din ce în ce mai preocupaţi de aspecte privind calitatea vieţii.

Educaţia în vederea îngrijirii sănătăţii şi preocupările cu privire la alimentaţie sunt probleme actuale care interesează toate ţările din Europa centrală şi orientală. Statisticile arată o creştere a problemelor de sănătate din cauza unei nutriţii neadecvate şi drept urmare a bolilor nutriţionale (obezitatea tot mai răspândită în rândul populaţiilor, diabetul, etc.). O parte din aceste aspecte pot fi reglate printr-o corectare a obiceiurilor alimentare.

foto1Aceste teme de cercetare se află în centrul atenţiei cercetătorilor români şi a celor din Europa centrală şi orientală având în vedere că în această zonă există un adevărat potenţial cu privire la o cooperare în domeniul sănătăţii, al nutriţiei şi al siguranţei alimentare. Constituirea acestei reţele universitare regionale francofone având o dimensiune ştiinţifică, educativă şi de formare este oportună deoarece va reuni principalii actori din domeniu pentru a răspunde nevoilor exprimate de o societate tot mai preocupată de aceste probleme.

Astfel, nouă universităţi din România, în colaborare cu universităţi din Europa centrală si orientală, au pus bazele unei reţele care îşi propune să lucreze în strânsă legătură cu actorii din domeniul sănătătii pe problematica nutriţiei, dar şi cu societatea civilă, beneficiarul direct al rezultatelor cercetărilor. In acelaşi timp, membrii reţelei vor participa la activităţi de teren (porţi deschise, zile de informare), urmând să sensibilizeze totodată instituţiile publice în vederea unei intervenţii asupra factorilor de mediu şi a sănătăţii publice prin intermediul unui cadru legislativ adaptat.

foto« Ne-am dorit ca prin acest proiect să oferim universităţilor cadrul adecvat pentru ca rezultatele cercetărilor lor în domeniu să fie valorificate în folosul societăţilor. Rolul Agenţiei universitare a Francofoniei este acela de a contribui la crearea acestei reţele prin dezvoltarea de parteneriate, dar şi prin susţinerea activităţilor sale care să permită atingerea rezultatelor dorite », au declarat reprezentanţii Agenţiei universitare a Francofoniei.

Pentru mai multe informaţii: www.auf.org