Senatul SUA a respins legea de abrogare a programului de sănătate Obamacare

Senatul Statelor Unite a respins planurile vizând abrogarea programului de sănătate implementat de fostul preşedinte Barck Obama, aşa-numita reformă „Obamacare”, votul din Senat reprezentând o lovitură majoră la adresa preşedintelui Donald Trump. Într-o sesiune dramatică, ce a durat până târziu în noapte, trei republicani, între care şi senatorul veteran John McCain, au votat împotriva legii. Preşedintele Trump a declarat că opozanţii proiectului au dezamăgit poporul american. Legea de abrogare a Obamacare a fost respinsă cu 51 de voturi împotrivă şi 49 pentru. Liderul republicanilor din Senat, Mitch McConnell, a descris momentul drept „dezamăgitor”. Potrivit biroului pentru buget din Congres, dacă legea ar fi fost adoptată, 16 milioane de persoane şi-ar fi pierdut asigurările de sănătate până în 2026./mbrotacel/dsirbu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 28 iulie