Potrivit ultimelor informaţii, cel puţin patru persoane au fost ucise şi alte câteva zeci au fost rănite într-un schimb de focuri izbucnit în timpul unui proces penal desfăşurat la Moscova. Primele informaţii sugerează că patru membri ai unei bande infracţionale, care urmau să fie audiaţi, au fost conduşi în incinta tribunalului şi la un moment dat au atacat gardienii care îi însoţeau şi le-au luat armele. În haosul format s-au auzit 20 de focuri de armă, iar unele surse informează că cei patru infractori intenţionau să evadeze şi să ia ostatici./mbaciu/cvanatoru
(EURONEWS – 1 august)
Cinci membri ai grupării de crimă organizată GTA au dezarmat escorta şi au deschis focul la Tribunalul Regional din Moscova. Organele de ordine au reuşit să lichideze trei dintre aceştia, iar ceilalţi doi au fost răniţi şi spitalizaţi. Purtătorul de cuvânt al Comitetului de Anchetă din Rusia, Svetlana Petrenko, a declarat că doi reprezentanţi ai escortei s-au urcat în lift cu cinci inculpaţi legaţi cu cătuşe. „Unul dintre infractori l-a atacat pe unul dintre gardieni şi a încercat să-l sugrume. În acel moment, inculpaţii au reuşit să se elibereze şi au luat armele escortei. Celălalt gardian a reuşit să cheme întăriri. La etajul trei, unde au sosit angajaţii gărzii, s-a produs un schimb de focuri. Trei inculpaţi au fost ucişi, iar ceilalţi doi au fost grav răniţi şi spitalizaţi. A fost rănit şi unul dintre angajaţii Gărzii Rusiei” – a anunţat Petrenko. În prezent, activitatea Tribunalului Regional din Moscova a fost reluată. După cum a declarat secretarul de presă al tribunalului, niciunul dintre angajaţii instituţiei nu a avut de suferit în urma incidentului./ssirbu/cvanatoru
(www.tass.ru – 1 august)