Nikki Haley, ambasadoarea Statelor Unite la ONU şi Vasili Nebenzia, numit recent de preşedintele rus, Vladimir Putin, ambasador al Rusiei la ONU, au avut o primă întrevedere bilaterală, în cadrul căreia au discutat despre viitorul relaţiilor dintre Rusia şi SUA la ONU, aspecte privind combaterea terorismului internaţional, situaţia din Peninsula Coreeană şi perspectiva relaţiilor dintre cele două state în cadrul acestei organizaţii internaţionale, relatează Agenţia Bloomberg, care face referire la declaraţiile unui înalt oficial american. Vasili Nebenzia, ambasador al Rusiei la ONU, a declarat că relaţiile dintre Rusia şi SUA sunt la un nivel extrem de scăzut. Diplomatul rus a fost cel care a anunţat presa că a avut această întrevedere cu Nikki Haley, ambasadoarea Statelor Unite la ONU. Potrivit declaraţiilor diplomatului, una dintre temele discuţiilor celor doi diplomaţi a fost agenda de lucru a Consiliului de Securitate al ONU pentru luna august. În luna august, Preşedinţia Consiliului a fost preluată de Egipt. Reprezentanţii presei l-au întrebat pe ambasadorul Rusiei la ONU ce s-a schimbat de la sosirea sa la sediul organizaţiei. Diplomatul le-a cerut să i se acorde mai mult timp pentru a răspunde la această întrebare. „Au trecut 17 ani din momentul plecării mele de la ONU. Trebuie văzut ce anume s-a mai schimbat. Clădirea nu s-a schimbat, doar că au loc lucrări de reparaţie„, a declarat Vasili Nebeznia, care a mai activat în cadrul ONU, în perioada 1996-2000. Vasili Nebenzia a fost numit ambasador al Rusiei la ONU pe data de 27 iulie. Anterior numirii sale, el a deţinut, pentru o perioadă de patru ani, funcţia de ministru adjunct de externe./vdraguta/dsirbu
www.ria.ru – 2 august