Anul trecut, după Brexit şi alegerea lui Donald Trump în America, părea că această tendință nu va mai reveni, că lumea bazată pe valorile democraţiei liberale va apune şi va începe o nouă eră, cu lideri autoritari, care vor aplica dreptul forţei, iar locul solidarităţii va fi preluat de individualismul şi egoismul statelor naţionale. Unii politicieni care mizau pe această schimbare şi pe desfiinţarea Uniunii Europene, cum este premierul maghiar Orbán Viktor au şi preconizat la mijlocul lunii decembrie 2016, că anul 2017 va fi anul revoltei, sugerând că ţările se vor revolta împotriva UE, a multinaţionalelor, a globalizării, a lui George Soros, etc.
Nu s-a întâmplat aşa. Alegerea lui Macron în Franţa, rezultatele alegerilor din Austria şi Olanda au arătat că populismul de dreapta poate fi oprit şi că Uniunea Europeană nu şi-a epuizat încă resursele. Cea mai mare surpriză însă a venit din partea lui Donald Trump, care în timpul campaniei electorale a avut un discurs antisistem, a anunţat că va pune politica externă a Statelor Unite pe baze comerciale (cine vrea să beneficieze de protecţia NATO, să plătească), a declarat că doreşte să coopereze cu Vladimir Putin în lupta împotriva terorismului și l-a condamnat pe Barack Obama pentru politica sa faţă de Rusia etc. Analiştii politici au declarat pentru RADOR încă înainte de instalarea preşedintelui american, că aceste afirmații trebuie privite cu anumite rezerve. Preşedintele american – chiar dacă are competenţe administrative relativ largi – nu poate să decidă singur. Instituţiile democratice, în primul rând Camera Reprezentanţilor şi Senatul, sistemul judiciar independent, exercită un control asupra actelor preşedintelui.
Exact aşa s-a întâmplat. După câteva luni de la instalarea noii administraţii, a avut loc prima confuntare între SUA şi Rusia în Siria, unde Putin îl susţine pe preşedintele Bashar al Assad, în timp ce Statele Unite sprijină forţele antiguvernamentale. Luna trecută în Polonia la summit-ul NATO, Donald Trump a afirmat printre altele: „Îndemn Rusia să pună capăt activităţilor destabilizatoare în Ucraina şi în alte locuri şi îi cerem să nu mai susţină regimuri ostile, precum Siria şi Iran”.
„Cuminţirea” lui Trump ar putea să fie explicată prin ancheta judiciară în cadrul căreia este acuzat de împiedicarea justiţiei. Fostul şef al FBI James Corney (care a fost demis de Trump) a declarat sub jurământ, că în cadrul unei întâlniri private, Trump l-a rugat să nu mai continue investigaţiile asupra lui Michael Flynn, fostul consilier prezidenţial pe probleme de securitate naţională, care este acuzat că ar fi colaborat cu ruşii în vederea alegerii lui Trump. Trump l-a contactat şi pe Dan Coats, directorul serviciilor de informaţii şi i-a cerut să-l oprească pe Corney – informează The Washington Post. Preşedintele american a negat aceste acuzaţii şi a declarat că este dispus să fie audiat de Congres. Potrivit Constituţiei Statelor Unite „poate fi demis din funcţie atât preşedintele ţării, cât şi oficialităţi ale statului. ”Procedura de „impeachment” prin care se poate realiza acest lucru este greoaie şi în istoria SUA nu a fost niciodată aplicată. Preşedinţii Andrew Johnson (1867) şi Bill Clinton (1998) au fost salvaţi de votul din Senat, iar Richard Nixon (1974) a demisionat înainte să fi fost demis. Ca să fie aplicată această procedură, practic este nevoie de un consens politic larg, ceea ce în prezent – în cazul lui Trump – lipseşte, însă existenţa acestei proceduri arată cât de puternice sunt instituţiile democratice ale statului.
De aceea credem, că nu teama de demitere l-a determinat pe Trump să nuanţeze și chiar să-și schimbe intenţiile de a guverna, ci faptul că a înţeles că nu poate să concentreze toată puterea.
Autor: Székely Ervin, RADOR – 3 august 2017
