Bucureştenii vor putea traversa în siguranţă Lacul Herăstrău. Primăria Capitalei anunţă că într-o săptămână va fi finalizată o pasarelă pietonală provizorie, în vecinătatea podului care aparţine Regionalei CFR. Lucrările au început în urmă cu două zile şi sunt realizate de Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement, în parteneriat cu Ministerul Apărării Naţionale. Noua construcţie va avea o lungime de 10 metri şi o lăţime de aproximativ 4 metri. Până în prezent a fost realizată puntea peste apă, sub forma unui pod metalic şi mai trebuie montate semnalizatoarele, precum şi rampele de acces pe pasarelă, astfel încât aceasta să poată fi folosită şi de persoanele cu dizabilităţi. Reamintim că de la începutul anului pe podul CFR, care traversează lacul Herăstrău, două persoane şi-au pierdut viaţa, un copil de 16 ani care s-a electrocutat dorind să-şi facă poze cu telefonul şi un bărbat ce a fost călcat de tren, ne-a informat reporterul nostru, Atena Teognoste. /rduinu/avladucu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 august