Procurorii DIICOT au făcut astăzi 12 percheziţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, din care şapte la sediile unor unităţi ale Jandarmeriei, în cadrul unei acţiuni ce a vizat un grup infracţional organizat specializat în camătă, delapidare şi alte infracţiuni. Potrivit unui comunicat al Direcţiei, începând cu anul 2011 şi până în prezent, mai multe persoane din cadrul Bazei de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei Române au constituit un grup infracţional organizat, ce a acordat cu împrumut, în mod repetat, diverse sume de bani, percepând dobânzi considerabile şi, de asemenea, şi-au însuşit fără drept bunuri şi valori aparţinând unităţii din cadrul căreia făceau parte. La sediul DIICOT au început să fie aduşi suspecţi pentru audieri./dsirbu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 august