Cod roşu de caniculă pentru 12 judeţe din vestul teritoriului

Realizator: Este caniculă în toată ţara şi se aşteaptă temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale perioadei. Meteorologii au emis un cod roşu pentru 12 judeţe din vestul teritoriului şi pentru restul – un codul portocaliu. Disconfortul termic va fi accentuat. În aceste condiţii, medicii îi sfătuiesc pe oameni să nu iasă, pe cât posibil, din case, între orele 11:00 şi 18:00 şi să se hidrateze bine. Reporterul nostru, Daniela Mănuţă, se află acum la Comandamentul pentru Combaterea Efectelor Caniculei, convocat pentru această oră, la Primăria Capitalei. Bună dimineaţa, Daniela! A început şedinţa?

Reporter: Bună dimineaţa! A început, în urmă cu puţin timp. De altfel, Primăria Capitalei a anunţat deja că au fost amplasate în cele mai aglomerate zone din Bucureşti containere şi corturi anticaniculă, unde cetăţenii pot primi ajutor medical specializat în caz de nevoie, dar şi de unde pot bea apă sau sta, pentru a se răcori. Acestea sunt amplasate în Pieţele Romană, Universitate, Muncii, Obor, Crângaşi, în parcurile Herăstrău, Carol, Cişmigiu, precum şi în alte locaţii din Capitală. Urmează să vedem ce se va decice la acest comandament de la Primăria Capitalei şi ce alte măsuri vor fi dispuse pentru a preveni efectele negative cauzate de temperaturile ridicate.

Realizator: A fost în direct, reporterul nostru, Daniela Mănuţă./ilixandru/avladucu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 august