Începe al doilea Război Rece? se întreabă Express.co.uk., citându-l pe preşedintele american care avertizează într-un mesaj pe twitter că relaţiile dintre SUA şi Rusia se află la un nivel periculos de scăzut. La numai o zi după ce a fost nevoit să promulge legea sancţiunilor împotriva Rusiei adoptată cu majoritate covârşitoare de republicani şi democraţi, Trump acuză Congresul pentru deteriorarea relaţiilor cu o ţară pe care o acuză de amestec în alegerile prezidenţiale americane de anul trecut, notează USA Today. New York Times comentează că „învinuind Congresul pentru relaţiile precare cu Moscova, Trump omite să-i atribuie preşedintelui Putin responsabilitatea pentru rolul pe care l-a jucat în Crimeea sau în încălcarea tratatului referitor la controlul armamentelor prin desfăşurarea unei noi rachete de croazieră sau pentru amestecul în alegerile din SUA şi Europa”. Sancţiunile americane echivalează cu o „declaraţie de război comercial total împotriva Rusiei”, vine şi replica Moscovei, prin vocea premierului Dmitri Medvedev, care potrivit revistei Time, dă asigurări că ţara sa va face faţă provocării şi chiar va deveni mai puternică. Mai reţinut, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus a avertizat doar că politica sancţiunilor desfăşurată de SUA este „ilegală şi fără perspectivă” şi că „ţările care se confruntă cu această ilegalitate intenţionează să-şi apere interesele”, notează agenţia Rosbalt. Şi europenii se arată îngrijoraţi de noile sancţiuni americane împotriva Rusiei şi sunt gata să ia „contramăsuri” dacă acestea vor afecta interesele lor, scrie Le Monde, care redă însă şi satisfacţia preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, faţă de precizarea făcută de Donald Trump că sancţiunile vor fi aplicate în urma unei consultări cu aliaţii Statelor Unite. Europenii se tem că sancţiunile ar putea împiedica activitatea companiilor implicate în conductele de transportare a gazului natural din Rusia, ceea ce ar afecta piaţa energiei din Europa, explică The Atlantic.
Declararea vicepremierului rus persona non-grata de către guvernul de la Chişinău a declanşat un scandal de anvergură în relaţiile moldo-ruse, constată Kommersant. ”Această nouă hotărâre nu ai cum s-o numești altfel decât perfidă. În esență, ea urmărește ca să distrugă tot ce s-a făcut în ultimii ani”, declară într-un interviu pentru acelaşi ziar ministrul adjunct rus de externe, Grigori Karasin, care mai spune că asemenea acțiuni au ca scop destabilizarea situației în regiune și în Europa, în ansamblu. Însă „Rusia nu se va grăbi cu măsurile împotriva Republicii Moldova și a României”, după cum titrează Ria Novosti, citând acelaşi interviu din Kommersant. „Noi vom acţiona bine gândit, bine ţintit şi nu atât de emoţional, ca unii jucători internaţionali. Nu ne vom grăbi cu măsurile de retorsiune. Însă nu există nicio îndoială că aceste acţiuni vor primi un răspuns adecvat”, a explicat Karasin, referindu-se la posibilele măsuri de răspuns atât față de România, care nu a permis avionului în care se afla Rogozin să treacă prin spațiul ei aerian, cât și față de Chișinău.
Situaţia în regiune este tensionată şi din cauza prezenţei militarilor ruşi în Transnistria. Declaraţia comandantului Armatei SUA în Europa că cei 1.500 de militari ruși din Transnistria nu sunt ”pacifiști”, ci o grupare pentru menținerea instabilității în jurul Ucrainei este văzută ca o ameninţare de Nezavisimania Gazeta. Ziarul rus consideră că sprijinit de SUA şi UE „Chișinăul rupe fățiș legăturile cu Moscova” și doreşte să blocheze legăturile dintre Rusia şi trupele sale din zona transnistreană, pentru „a-și lua înapoi Transnistria cu forța și fără să privească în urmă”.
În Marea Britanie, guvernatorul Băncii Angliei avertizează, potrivit The Independent, că „Brexitul ne face deja pe toţi mai săraci”. Banca Angliei scade previziunile de creştere a economiei britanice din cauza „efectelor incertitudinii persistente în jurul Brexit” care acţionează ca o frână în dezvoltarea activităţii economice, detaliază Les Echos.
În aceste zile toride de vară, The Guardian vine cu un avertisment îngrijorător „Schimbarea climatică produce valuri caniculare umede care vor ucide chiar şi oameni sănătoşi” titrează The Guardian. Dacă emisiile de carbon la nivel global nu vor fi reduse drastic cât mai curând, valurile de căldură extremă care vor afecta subcontinentul indian ar putea ucide chiar şi oameni sănătoşi în câteva ore, conform unui nou studiu care arată impactul schimbării climatice asupra combinaţiei letale de căldură şi umiditate, mai ales în zona Asiei.
(Carolina Ciulu)