Preşedintele francez, Emanuel Macron, va presa pentru reguli vizând o mai bună protecţie a muncitorilor francezi faţă de ceea ce ei consideră a fi concurenţă neloială pe piaţa muncii din partea Europei de Est, în cursul unei vizite pe care o va face în regiune luna aceasta, a declarat luni un oficial. Macron a promis că va lua măsuri pentru combaterea „dumping-ului social” în Franţa – tendinţa companiilor franceze de a angaja mână de lucru ieftină din statele mai sărace ale Europei de Est, ameninţând locurile de muncă ale francezilor. Statele UE sunt divizate în privinţa unor reguli conform cărora, de exemplu, un camionagiu bulgar sau un zidar lituanian pot munci în Franţa o perioadă limitată de timp pentru un salariu est-european, adesesa mai mic decât salariul minim garantat din Occident. Polonia, Ungaria, Slovacia şi Cehia spun că ar trebui să li se permită să concureze cu preţuri mai mici – tot aşa cum statele din vestul UE concurează cu produse de calitate şi know-how – pentru a putea recupera deceniile de stagnare comunistă. Disputa se prefigurează a fi una dintre cele mai spinoase din bloc, exacerbând riftul est-vest în contextul în care UE caută unitate pentru a atenua efectele Brexit-ului. Oficialul a declarat că Macron va pleda pentru reguli mai stricte în privinţa „dumping-ului social” în cursul turneului său din perioada 23-25 în Austria, România şi Bulgaria, atunci când va avea convorbiri şi cu premierii ceh şi slovac. Oficialul a calificat vizita drept un „simbol important, din moment ce acestea sunt ţări care în trecut au fost neglijate ori ingnorate de Franţa sau cel puţin aşa au ele senzaţia că au stat lucrurile.”/asuba/schelaru
(REUTERS – 7 august)