SUA vor da un răspuns la reducerea numărului angajaţilor misiunii diplomatice americane din Rusia, afirmă Rex Tillerson

Secretarul de stat al SUA, Rex Tillerson, a declarat că Rusia a fost avertizată în privinţa măsurilor de răspuns la expulzarea diplomaţilor americani şi că aceste măsuri ale Washingtonului vor fi anunţate la 1 septembrie, a anunţat Agenţia Associated Press (AP). Rex Tillerson a subliniat, de asemenea, că SUA privesc cu pragmatism relaţiile cu Rusia. El a adăugat, totodată, că partea americană este gata să colaboreze cu Moscova la rezolvarea problemelor, considerând că nu trebuie ruptă comunicarea din cauza unei singure probleme. Menţionăm că Rex Tillerson a avut o întâlnire cu jurnaliştii la Manila, unde a participat la evenimentele desfăşurate pe linia ASEAN. /ssirbu/schelaru

(www.tass.ru – 7 august)