La sfârşitul anilor ’50 şi începutul anilor ’60 relaţiile cu sovietici deveniseră mai reci. Trupele sovietice fuseseră retarse din România, apoi au plecat şi consilierii ruşi. La începutul anului 1964, România a respins public “planul Valev” prin care ar fi fost creat un “complex economic interstatal” (Basarabia, sudul Ucrainei, sud-estul României şi nordul Bulgariei). În această atmosferă, la începutul anului 1965, Gheorghe Gheorghiu-Dej, conducătorul comunist al României, pe neaşteptate, a fost diagnosticat cu cancer. Boala a evoluat cu rapiditate, astfel încât la 19 martie 1965 Gheorghe Gheorghiu Dej a murit la reşedinţa sa din Bucureşti. Au existat numeroase zvonuri cu privire la o iradiere intenţionată a liderului comunist de catre sovietici ca urmare a politicii sale tot mai independente. Apoi a început lupta pentru succesiune. Victorios a ieşit Nicolae Ceausescu, membru al Biroului Politic, secretar cu probleme organizatorice, activistul care răspundea de sectoarele cheie ale puterii: armata, securitatea, justiţia, miliţia. În lupta pentru succesiune a fost implicat şi prietenul apropiat a lui Gheorghiu Dej, Gheorghe Apostol. Mărturia sa, înregistrată pe bandă de magnetofon se păstrează în Arhiva de istorie orală – Radio România.
A existat ideea cã Gheorghiu-Dej ar fi fost otrãvit ca urmare a “Declaraţiei din aprilie” şi a politicii lui faţã de sovietici. Eu nu pun mâna în foc pentru cele ce se spune. Dar nici nu pot sã spun: “N-a fost posibil aşa ceva!” Dej s-a îmbolnãvit în ’63, dacã nu mã înşel, a stat la Elias şi i s-a fãcut o operaţie la “bãşica udului”. Au apãrut pe pereţii “băşicii udului” trei negi care au fost operaţi de profesorul Olãnescu. Era cel mai bun specialist al nostru. Dej, dupã operaţia asta şi-a dat seama ce e, dar nu ne-a spus-o nimãnui. Însã a stat în convalescenţã la Timişul de Jos vreo cîteva luni. A venit, a început sã lucreze, şi-a venit şedinţa a Consiliului Politic a Tratatului de la Varşovia unde trebuia neapãrat sã meargã el. Dar Dej a spus: “Nu mã simt bine! Sã meargã Maurer. Maurer cunoaşte care e poziţia noastrã şi faţã de Tratat şi faţã de manevrele militare şi faţã de C.A.E.R..” Maurer n-a vrut sã meargã singur. Şi a fost nevoit sã plece Dej. Sigur c-a fost şi Maurer cu el, da’ a fost Dej şeful delegaţiei. Au fost cazaţi în condiţii mizerabile la Varşovia. Asta mi-a spus-o însoţitorul lui Dej. Fiecare delegaţie era repartizatã în alt loc. Nu erau împreunã. Delegaţia românã a fost instalatã undeva într-o şcoalã. În nişte sãli care au fost date pe jos cu motorinã, frig. Şi mi-a spus cã acolo a fost radiat Dej. Pentru cã dupã ce a venit acasã, n-a mai putut sã mai facã nimic. Asta a fost în februarie şi pânã în martie s-a dus. Au “cãzut” cei mai apropiaţi colaboratori ai lui: şeful de cabinet a murit de cancer, frizerul lui, care era în fiecare zi la el şi-l bãrbierea, a murit de cancer, şeful escortei lui a murit de cancer. Şi Dej a murit tot de cancer. Ce s-a-ntîmplat? Dupã ce am preluat noi prelucrarea minereului de uraniu, din prima şarjã de uraniu, Chivu Stoica, care se ocupa de industrie, a adus la Dej o bucatã de uraniu puţin mai micã decât o cutie de chibrituri. “Tovarãşe Dej, uite uraniul care-l producem noi acum. Noi suntem stãpâni pe el.”
“Bine, pune-l …” – avea o bibliotecã mare, cu cãrţi de diferite feluri şi machetele primului tractor pe care l-am construit … a primului camion pe care l-am construit, a primei locomotive Diesel pe care am construt-o la Craiova. – “Pune-l şi pe ãsta acolo !” Şi-a stat acolo mult timp. Se plimba în biroul ãla. Şi într-o bunã zi vine ginerele lui, Rădoi, care era vicepreşedinte la guvern… Şi era ocupat Dej, citea un material. Şi îi zice: “Mai plimbã-te şi tu!” Şi Rădoi s-a dus în biblioteca şi s-a uitat înãuntru. Şi a vãzut metalul ãsta. “Tovarãşe Dej, da’ ce este bucãţica de metal de acolo? ” “Ooo… Asta-i din prima şarjã de uraniu pe care am fãcut-o noi în Bihor!” “Pãi, tovarãşe Dej, cum ţii bucata asta de uraniu aici? E periculoasã pentru sãnãtatea dumneavoastră!” “Mãi, catã-ţi de treabã ! Da’ ia sã-l chemãm pe Almãşanu – care era ministrul Minelor. Sã vinã cu aparatura de verificare a procentului de radiaţii care este aici!” Şi-a venit Almãşanu. Când a intrat pe uşa cabinetului, unde era şeful de cabinet, a început sã zbârnâie aparatura. Iar când a intrat în biroul lui Dej, era un zgomot infernal. “Iatã, tovarãşe Dej!…” Şi atunci a fost luatã bucata aia. Dacă Chivu Stoica a fãcut-o din prostie sau a fãcut-o intenţionat, nu pot sã spun. Este imposibil ca un om care se ocupã de industrie, sub conducerea lui se făcea exploatarea de uraniu sã nu ştie ce proprietãţi are acest metal?! Gheorghiu-Dej nu şi-a dat seama ce însemna acea bucatã de metal. (…) S-a lucrat diabolic. Cu două sau trei luni înainte de a muri Dej, la propunerea lui Maurer, susţinutã şi de Ceauşescu, s-a hotãrît ca membrii Biroului Politic sã nu meargã în mod individual la Dej. Pentru cã-l oboseşte. Sã meargã numai Maurer şi Ceauşescu. Astfel, pânã a murit Dej, noi am fost lipsiţi de posibilitatea de a mai avea contact cu el. Pe linie de partid îl informa Ceauşescu, pe linie de guvern şi de stat îl informa Maurer … S-a mai produs un lucru foarte important: când au vãzut cã situaţia devine destul de grea cu Dej, s-au adresat unor specialişti din străinătate, parcă din Franţa. Şi-au fost aduşi nişte specialişti în probleme de cancer la Bucureşti.
Şi a fost vãzut Dej de cãtre ei. Şi le-a spus : “Aţi fãcut gestul ãsta prea târziu! Nu se mai poate face nimic.” Nu ne-a spus nici Ceauşescu, nici Maurer despre concluzia la care a ajuns aceşti specialişti. Ne-a spus-o Lica Gheorghiu, cu fricã. Ne-a spus-o mie, lui Chivu Stoica şi mai nu-ştiu-cui i-a spus. “Ăsta a fost rãspunsul pe care l-au dat specialiştii străini dupã ce l-a vãzut pe tata! ” De ce oare n-au vrut sã ne spunã nimic în legãturã cu ceea ce au spus aceşti specialişti? Şi de ce nu au fost chemaţi mai devreme aceşti specialişti ?! Iarãşi nişte semne de întrebare. Cu douã zile înainte de a muri Dej… lucram la Consiliul de Miniştri. …mã cheamã Maurer şi Bodnãraş. Întâlnirea a vut loc în biroul lui Maurer. “Dragã Ghiţã, te-am chemat ca sã discutãm o problemã crucialã privind conducerea partidului. Dej nu mai trãieşte mult. Douã-trei zile poate sã mai trãiascã. Noi avem cuvîntul ultim al lui Dej, ca sã se producã schimbarea lui în timpul cât el mai trãieşte. Sã ştie cã ceea ce-a gîndit el şi a dorit el s-a realizat. Dej socoteşte cã dintre noi, membrii Biroului Politic, mai vechi sau mai noi, personalitatea care poate sã îndeplineascã aceastã funcţie de prim secretar esţi tu…” “Tovarãşe Maurer, eu cunosc pãrerea lui Dej şi vãd cã sunteţi şi voi de acord.” “Da, noi suntem de acord. Dar asta nu o hotãrâm noi. Trebuie sã hotãrascã Comitetul Central.” “Da, va hotãrî Comitetul Central. Da’ înainte de a ajunge la Comitetul Central mai trebuie sã discutãm cu trei tovarăşi care se aflã la partid, anume cu Chivu Stoica, Drãghici şi Ceauşescu.” Noi eram trei de la guvern şi ãştia erau trei de la partid. Şi am întrebat : “Dar ce-o sã faci cu Ceauşescu, tovarãşe Maurer?” “Pe Ceauşescu îl aduc aici la guvern, sub comanda mea, sã se ocupe de problemele agriculturii.” “Şi credeţi cã va fi posibil?” “Pãi, cum sã nu fie posibil? Ce el este factotum-ul la partid ? Hotãrãşte Comitetul Central!” Deci, era clar împotriva lui Ceauşescu, era împotrivă sã mai rãmînã la C.C Şi-am plecat la partid. Eram deja anunţaţi. La şedinţa din Biroul Politic s-a aşezat Maurer în capul mesei, Bodnãraş, eu şi dincolo Chivu Stoica, Ceauşescu şi Drãghici. Maurer a spus : “Tovarãşi, trebuie sã rezolvãm problema conducerii de partid. Consultându-mã cu un grup de tovarãşi mai vechi, am ajuns la convingerea cã cea mai bunã soluţie este Gheorghe Apostol. Bodnãraş îl susţine.” Ceilalţi au tãcut. S-a ridicat Drãghici: “Tovarãşi, cred cã nu este bine sã hotãrîm acum înlocuirea lui Dej. Ce-o sã spunã opinia publicã româneascã şi opinia publicã internaţionalã cã nici n-am aşteptat sã moarã Dej şi l-am şi înlocuit! Eu propun sã aşteptãm pânã moare Dej şi ne-ntâlnim din nou cei şase şi hotãrâm asupra propunerii fãcute de Maurer.” Şi s-a terminat şedinţa asta în şase. Amintesc că din ’54 pânã în ’55 eu am fost prim-secretar al Comitetului Central. Şi n-am fost înlocuit pentru devieri, pentru greşeli. Am fost înlocuit pentru cã a fost necearã aceastã înlocuire. Apoi, de câte ori pleca Dej în delegaţii de partid şi de guvern în afara ţãrii, toate şedinţele Biroului Politic fãcute în lipsa lui le conduceam eu. La propunerea lui Dej şi acceptatã de membrii Biroului Politic… Deci …. Moare Dej … Dimineaţa am plecat la Comitetul Central. În birou la Ceauşescu era Maurer şi Chivu Stoica. “Ce faceţi aici?” “Pãi, am stabilit cum sã se rezolve problema conducerii partidului.” “Hotãrâţi voi trei? A fost vorba sã ne întîlnim cei şase.” “Nu mai este timp, cã au început sã vinã delegaţiile pentru funeraliile lui Dej. Chivu Stoica trebuia acum sã plece la aeroport, sã primeascã pe Zhu Enlai.” “Mergem direct la Biroul Politic şi hotãrâm acolo!” Am mers la Biroul Politic, Maurer s-a aşezat tot în capul mesei şi a spus: “Tovarãşi, consultându-mã cu un grup de tovarãşi vechi…. am ajuns la convingerea cã cel care trebuie sã-l înlocuiascã pe Dej este Niculae Ceauşescu.” Linişte mormîntalã… Maurer: “Deci, sunteţi de acord! Unanimitate de acord! Plecãm la Plenara Comitetului Central.” La Comitetul Central s-a folosit aceeaşi metodã. Dupã ce s-a anunţat Ceauşescu, nu s-a respectat regula în partid. Cine este “pentru”…, cine este “contra”, “cine se abţine”… Nimic! Tãcerea a fost socotitã ca unanimitate la propunerea fãcutã de Maurer ca Ceauşescu sã fie ales prim-secretar al Comitetului Central.
[Interviu realizat de profesor Ioan Scurtu şi Virginia Călin, 1995]
