Ameninţarea nucleară reprezentată de Coreea de Nord continuă să se afle pe primele pagini ale ziarelor străine.
Phenianul „a reuşit să producă ogive nucleare miniaturizate care pot fi transportate de rachetele sale”, depăşind astfel un prag critic spre statutul de putere nucleară deplină, scrie Washington Post citând oficialităţi din domeniul serviciilor de informaţii americane. Financial Times informează că „Japonia îşi revizuieşte în creştere nivelul ameninţării” reprezentate de statul stalinist, iar New York Times constată că politicienii de la Tokyo şi Seoul „fac apel la desfăşurarea unor noi capabilităţi militare”, situaţie care ar putea antrena „o nouă cursă a inarmării la nivel regional”. Însă, după cum citim în Wall Street Journal, „Coreea de Nord ameninţă să folosească armele nucleare doar împotriva Statelor Unite”. Această ameninţare este însoţită de avertismentul că Phenianul „nu va negocia sub ameninţarea Washingtonului” iar Statele Unite „vor plăti înmiit” pentru ceea ce regimul nord-coreean califică drept „crimele americane”, relevă la rândul său publicaţia elveţiană Le Temps. Presa franceză, dar şi ziarele britanice, relatează că rolul public al soţiei preşedintelui Macron va fi precizat la sfârşitul lunii august. „Palatul Elysee promite să definească limpede ‘rolul public’ al lui Brigitte Macron”, titrează Le Monde, făcând referire la vocile tot mai numeroase care contestă un statut oficial de primă doamnă. Iar motivul acestei contestări ar fi faptul că „într-o perioadă de moralizare a vieţii politice franceze, când este votat un decret care interzice deputaţilor să-şi angajeze membri ai familiei proprii, nu putem să cauţionăm în condiţii decente iniţiativa acordării unui statut specific pentru soţia preşedintelui Macron”, punctează Liberation. În orice caz, „preşedintele francez insistă că rolul soţiei sale va fi strict public, iar nu politic”, menţionează The Guardian. O altă temă de mare interes pentru ziarele din mai multe ţări europene este scandalul ouălor contaminate cu fipronil. Între ţările afectate, cotidianul francez La Tribune menţionează Olanda, Belgia, Germania, Suedia şi Elveţia. Şi dacă riscul pentru consumatori pare a fi trecut, acum crescătorii vor trebui să sacrifice milioane de găini contaminate cu acest insecticid şi „nu vor putea să-şi comercializeze din nou producţia de ouă decât atunci când analizele vor determina că nu mai există nici urmă de fipronil”, o substanţă pe care Organizaţia Mondială a Sănătăţii o consideră a avea „toxicitate medie” şi care în doze mari ar putea dăuna rinichilor, ficatului şi glandelor limfatice, mai citim în La Tribune. Pornind de la acest caz, EUObserver atrage atenţia asupra deficienţelor sistemului de alertă alimentară existent la nivelul Uniunii Europene, în condiţiile în care Belgia a recunoscut că a informat cu întârziere de mai mult de o lună autorităţile de la Bruxelles, despre depăşirea nivelului de pesticid din ouă. În fine, în timp ce situaţia de pe câmpul de luptă din Afganistan rămâne complicată, Financial Times informează că fondatorul Blackwater propune Washingtonului un plan militar cu implicarea unei forţe de 5.000 de mercenari pe timp de doi ani. Iar de la Atena, ziarul Kathimerini scrie despre „lupta de culise” care se dă pentru atribuirea noului sediu al agenţiei europene a medicamentelor, după retragerea Londrei din blocul comunitar. În această competiţie care urmează a fi tranşată la sfârşitul lunii octombrie, figurează în special Olanda, Franţa, Spania, Germania şi Italia, scrie cotidianul elen. „Cu un buget anual de circa 360 de milioane şi prin atragerea a 36.000 de specialişti în fiecare an la Londra pentru şedinţele sale (30.000 de nopţi au fost rezervate în 2015 la hotelurile din Londra), nu există nicio îndoială că agenţia este un element preţios pentru oraşul care o va găzdui”, adaugă Kathimerini şi semnalează că „împreună cu Grecia, şi alte ţări precum Bulgaria, România, Croaţia, Slovacia şi Cipru rămân fără nicio agenţie europeană importantă pe teritoriul lor şi fac deja presiuni” pentru a obţine astfel de instituţii.
(Adriana Buzoianu, RADOR)