Realizator: Executivul va trimite spre dezbatere Parlamentului un proiect de lege a vaccinării, prin care imunizarea copiilor devine obligatorie. Potrivit actului normativ adoptat ieri de guvern, Părinţii pot refuza vaccinarea, dar trebuie să facă acest lucru în scris. Reporterul nostru, Marilena Frîncu a studiat documentul şi vine cu detalii.
Reporter: Conform proiectului, imunizarea copiilor cu vaccinurile prevăzute în Calendarul Naţional de Vaccinare, precum şi cu cele administrate în cazul unei epidemii devine obligatorie. Părinţii, reprezentanţii legali sau după caz, persoanele care se ocupă de creşterea şi îngrijirea unui copil, au obligaţia să asigure prezentarea copilului la medicul de familie pentru vaccinare. În cazul vaccinării obligatorii, consimţământul pentru vaccinare se prezumă ca fiind dat, iar refuzul se va face în scris. La înscrierea în colectivitate, instituţia are obligaţia de a solicita adeverinţa emisă de medicul de familie care atestă efectuarea vaccinărilor obligatorii împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, rujeolei, rubeolei, oreionului şi hepatitei B.
La nivelul Direcţiilor de Sănătate Publică Judeţene se vor înfiinţa Comisii judeţene de vaccinare, care printre alte atribuţii, vor convoca părinţii care nu se prezintă cu copilul la vaccinare sau refuză vaccinarea, în vederea consilierii. Proiectul stabileşte şi constituirea unui stoc de rezervă de vaccinuri cel puţin egal cu necesarul anual, termen de valabilitate de minim 18 luni, urmând ca dozele de vaccin să fie folosite în situaţii epideiologise speciale. Statul român, prin Ministerul Sănătăţii va fi cel care îşi asumă responsabilitatea privind diagnosticul şi tratamentul reacţiilor adverse ale vaccinării precum şi compensarea oricăror efecte de durată, în situaţia dovedirii unei relaţii de cauzalitate. Documentul stabileşte şi sancţiuni pentru fiecare dintre actorii implicaţi n procesul de vaccinare, de la autorităţile centrale şi locale, la furnizorii de servicii, de la părinţi şi până la producătorii şi distribuitorii de vaccinuri.
Realizator: Radio România a derulat timp de două săptămâni o campanie menită să îi atragă atenţia populaţiei cu privire la necesitatea imunizării. Campania „Vaccin pentru viaţă” a pornit de la epidemia de rujeolă care afectează România de aproape un an şi în urma căreia 32 de persoane au murit, iar alte 8.500 s-au îmbolnăvit. Refuzul părinilor de a-şi vaccina copiii din cauza eventualelor efecte adverse, lipsa informaţiilor pertinente în aceste sens, dar şi sincopele în aprovizionarea cu vaccinuri au dus la înmulţirea numărului de cazuri. Vaccinarea rămâne, totuşi, singura modalitate de limitare a epidemiei, iar profesorul Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbilogie, le recomandă părinţilor să îşi imunizeze copiii.
Alexandru Rafila: Vaccinurile sunt eficiente şi protejează nu numai copiii, ci şi adulţii care se pot îmobolnăvii, de exemplu, de la copiii… ne refeream la rujeolă sau la infecţiile produse de pneumofobi. Experienţa noastră a demonstrat că vaccinurile sunt eficiente şi că previn numeroase decese, suferinţă şi afecţiuni care se pot preveni într-un mod foarte simplu şi fără niciun fel de complicaţii sau efecte adverse rave, majore./ilixandru/sdm2/cvanatoru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 august