Fostul premier moldovean, Vlad Filat, a depus o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În cererea sa, Filat motivează că i-au fost încălcate mai multe drepturi garantate de Convenţia pentru apărarea drepturilor o şi a libertăţilor fundamentale. Condamnat la 9 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi corupere pasivă Vlad Filat a depus o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Relatează de la Radio Chişinău, Victor Pogor.
Reporter: În adresarea sa la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) avocaţii fostului premier subliniază că deşi a fost ales membru al parlamentului în urma unui scrutin democratic, criticarea imunităţii şi revocarea mandatului său de deputat au fost dispuse cu încălcarea flagrantă a dreptului intern. În acest sens, Filat a cerut constatarea încălcărilor Art.6 al Convenţiei, care prevede dreptul la un proces echitabil. În plângerea sa la CEDO, Filat a invocat şi încălcarea dreptului la şedinţe publice de judecată. De asemenea, potrivit avocaţilor, marea majoritate a cererilor de audiere a unor martori şi de efectuare a unei expertize de specialitate au fost respinse fără vreo motivare concretă. Totodată, pe tot cursul procesul procesului Filat a apărut încătuşat şi înconjurat exclusiv de mascaţi. Prin acest lucru i-a fost afectată nu doar viaţa privată, ci şi imaginea publică – mai spun avocaţii. Scopul menţinerii arestului preventiv până la finalul procesului a fost înlăturarea lui Filat din spaţiul public şi politic – se mai menţionează în plângerea depusă la CEDO. Amintim că în 2015, Vlad Filat a mai depus o plângere la CEDO pentru încălcarea condiţiilor de detenţie, reţinerea şi arestarea sa ilegală. Fostul premier, Vlad Filat, a fost acuzat de trafic de influenţă şi corupere pasivă, cu un prejudiciu estimat la 250 de milioane de dolari./rpatulea/pvelisar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 august